Patinatorul rus Evgheni Plusenko nu si-a ascuns dezamagirea dupa ce a fost nevoit sa se retraga din concursul individual masculin al Jocurilor Olimpice de la Soci, insa s-a declarat multumit ca a reusit sa castige o medalie de aur, in proba de echipe, la competitia gazduita de tara sa. In varsta de 31 ani, Plusenko era cel mai varstnic dintre participantii la aceasta proba si a fost nevoit sa renunte dupa ce a simtit o durere la incalzire.
„Desigur ca sunt dezamagit, chiar daca sunt multumit pentru aurul olimpic castigat cu echipa. Insa astazi am avut o aterizare oribila dupa o saritura si am simtit o durere la spate”, a explicat Plusenko, unul dintre cei mai buni patinatori din istorie, care pare acum foarte aproape de retragere.
„Intregul sezon, mai ales dupa ultima operatie, am muncit, muncit si iar muncit, am patinat, patinat si iar patinat, timp de multe ore… Este foarte greu. In orice caz, sunt multumit deoarece am cucerit un aur aici. Este OK”, a adaugat Plusenko, joi, in zona mixta de la arena Iceberg, palatul de gheata din Soci.
Sursa: Agerpres