Judecătorul Cristi Danileţ a câştigat definitiv procesul în care a contestat excluderea sa din magistratură de către CSM, pentru nişte filmuleţe postate pe Tik Tok.
Decizia instanţei supreme este definitivă, dar Danileţ anunţă că mai are două procese pe rol, pentru alte două sancţiuni dictate tot de CSM, aşa că nu poate reveni nici acum la muncă.
Acum fix un an (13 decembrie 2021), Danileţ primea decizia de excludere din magistratură de la CSM. Iar azi (12 decembrie 2022), ICCJ a hotărât că nu s-a procedat corect şi i-a aplicat un simplu avertisment, „adică cea mai puțin severă din cele șase sancțiuni posibile”.
Amintim că, timp de un an, judecătorul a fost lăsat fără venituri, pentru că nu i s-a permis să mai lucreze.
Culmea este că, în 16 decembrie, intră în vigoare noul statut al magistraţilor, care prevede că fapte de acest fel nu vor mai fi sancţionate deloc.
Iată postarea integrală a judecătorului, în care povesteşte istoria excluderii şi cum s-a plimbat prin instanţe ca să se judece recursul său:
„Pe data de 13 dec 2021 eram sancționat de CSM la modul cel mai drastic: pentru două filmulețe ce țin de viață privată postate pe TikTok am fost sancționat cu EXCLUDEREA. Din cele 6 sancțiuni aplicabile unui magistrat, mi s-a dat cea mai aspră.