În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean, desfășurată miercuri, 29 august, consilierii județeni au aprobat un proiect privind participarea județului Maramureș la Festivalul Internațional ”Centenar Fest”, organizat de Centrul Cultural Vatra din Republica Moldova.
În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri a României, județul Maramureș intenționează să susțină și să promoveze, prin colaborare la nivel interinstituțional și internațional, proiectele privind celebrarea acestui important eveniment istoric.
Pentru celebrarea celor 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri a României, Centrul Cultural ”Vatra” din Republica Moldova organizează, în perioada 15 – 16 septembrie 2018, prima ediție a Festivalului Internațional ”Centenar Fest”, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale a României, Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Ambasada României în Republica Moldova, Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu”, Congresul Autorităților Locale din Moldova și Uniunii Consiliilor Raionale din Moldova. Scopul evenimentului este de a conserva, perpetua și promova valorile românești și de a scoate în evidență diversitatea și tradițiile comune care stau la baza unității istorice, lingvistice și culturale ale neamului românesc în Republica Moldova.
De asemenea, organizarea acestui festival oferă prilejul de a reuni simbolic oamenii care locuiesc între vechile granițe ale României Mari și de a le aduce un omagiu celor care au reușit, acum un secol, să împlinească acest deziderat.
Având în vedere adresa Centrului Cultural ”Vatra” transmisă Consiliului Județean Maramureș, prin care se solicită implicarea în realizarea acestui proiect dedicat Centenarului Marii Uniri a fost aprobată participarea unei delegații formată din oficialități, artiști, ansambluri folclorice, persoane care contribuie la valorificarea tradițiilor românești.
Totodată, a fost încheiat un acord de cooperare între Consiliul Județean Maramureș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș și Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” în vederea participării la Festivalul Internațional ”Centenar Fest”.