Daca esti un fan al naturii si ai de parcurs intr-o dupa-amiaza senina drumul de Salaj, de la Jibou spre Somes Odorheu-Ticau-Baia Mare, privind spre dreapta (est) iti vor atrage atentia (din prim-plan spre profunzime) trei culmi cu versanti stancosi, parte a Podisului Transilvan si elocvente expresii ale milenarei eroziuni a calcarelor litorale, in primul rand Piatra Cozlei apoi in plan secund si tert Prisnelul Valisoarei si Varaiului (Cornu Plesii care face parte din acest lant calcaros, fiind cel mai estic si scund, mascat de precedentele, nu e vizibil de-aici).
In iarna 2005-2006, pe un ger naprasnic dar cu un senin otelos, aveam sa ajung pe Prisnelu Mare si Prisnelu Mic prin Varai-Valisoara cu amici de la Clubul de Speologie Montana Baia Mare, admirand de pe platoul calcaros – amplasament al unui fost punct de observare roman – zarile indepartate, de la Hudin-Tibles la Vladeasa si mult mai aproape, spre nord-vest, Napradea si Cheud iar la nord Muntii Ticalului, din flancul drept al raului Somes scapat din sedimentar pentru a-si croi defileul prin durul cristalin.
Ma fascinase si incitase atunci Piatra Cozlei dar si anterior, cind suisem pentru prima oara iarna, din Varai, pe Cornu Plesii, a doua oara prin Durusa, mai apoi vara trecuta cand haladuind prin Salaj ajunsesem in zona Jibou-Somes Odorheu.
Plecare din Baia Mare spre Remetea Chioarului-Somcuta Mare-dealul Mesteacan.
Inguste holde, iar in fundal argintatele turle ale bisericilor din Coas sau snopul stralucitor al celor din Remetea Chioarului, estompand brutal sulita sobru dranitata a bisericii monument istoric, cazuta-n nedreapta uitare.
Apoi livezile scapatate dupa 1989, incapatanandu-se, totusi, sa rodeasca.
Frumoasa perspectiva plonjanta spre Somcuta Mare si Valenii Somcutei, precum si spre Somes, coborand voltele dealului Mesteacan, de la impresionanta potcoava de calcare eocene din cariera Rastoci pana departe spre Cormenis, Lozna, Clit ori Letca si Babeni.
Cotim dreapta pe soseaua recent reasfaltata, admirand din fuga masinii gospodariile modeste dar ingrijite, bisericuta de lemn, monument istoric, oprind in dreptul unei traditionale gospodarii cu tinda lipita pe care face plaja o lenesa pisica tarcata.
Stalpi de stejar cu ingenioase imbinari si o mica pivnita cu usa zabrelita.
Letca, alta vatra seculara si biserica de lemn, monument istoric sec. XVII, cu hramul Sfanta Fecioara Maria.
Un indicator rutier: 6 km dr. Cozla.
Drum pietruit, acoperit cu grohotis cilindrat si la final neted, excelent 2 km pana in Ciula.
Aproape si la dreapta pasunii comunale, atragand atentia, cariera de calcare Letca, iar in plan profund (nord-est), varfurile Prisnelu Mare si Prisnelu Mic.
Din Ciula, cu o bisericuta de lemn oblonita, peretii vopsiti in visiniu, turla si sarpanta trase-n platosa de tabla galvanizata, vom cobori initial, abia apoi vom sui prin Cozla (4 km de drum pietruit-calcaros spalat de torente).
In lipsa unei harti a zonei, nu pot apela decat la o baba confuza, musai interesata sa afle cine-s, ce caut, mai ales pe cine anume, bagandu-ma-n ceata.
De folos imi e o localnica de vreo 60 de ani, revenind din camp cu carul incarcat cu otava tras de doua vacute.
Aceasta-mi indica ulita suind spre nord-est pentru a iesi (dupa circa 2 km) pe un platou calcaros-pasune comunala.
Din Baia Mare am parcurs pana aici 62 km.
Vedem o turma de oi si capre manate de doua frumusele fatuci si un catel negru-flocos cu clopotel la gat, din rasa Puli.
Pastoritele imi spun ca locul se numeste Mistinghis apoi imi indica varful Prisnelu la est si comuna Napradea spre vest.
Dam de tufe de corn si paducel cu rubinii fructe, porumbele astringent-albastrui, macesi, aluni, carpeni si mur.
Afunde si largi valcele sau vai seci ce tradeaza eroziunea milenara.
Trecand un valcel spre nord se suie un varf rotunjit al Cozlei, stancos spre nord-est, de unde se vede varful Prisnelu si hat departe Piatra Tisei de Nistru, varfurile Paltinu si Pietroasa, iar la vest, sub liziera vastului codru de foioase, satul Napradea, apoi Muntii Ticaului, Benesatul, iar la sud-vest un lant impadurit muntos si nespus de framantat, in fine Muntii Apuseni.
Revenind la Mistinghis, vom cobori pe un drum de carute (cu oarecare risc practicabil si auto, ce duce dupa cativa kilometri in Napradea), apoi vom devia dupa vreo 300 m la stanga, intrand in codrul dominat de carpen, frasin, rar fag, gorun, tei si cires salbatic, cu obraznici curpeni, sangeri si aluni la liziera.
Imediat apar grohotele de calcare.
Suind oblic pe versant, de la nord-est la sud-vest, vom observa peretele de calcar a Pietrei Cozlei.
Apropiindu-ne remarcam la baza peretelui un lung prag cu aspect de brau ingust.
Umbra nu permite aici decat dezvoltarea luxurianta a manunchiurilor de feriguta cu radacina dulce, dar cresc in voie Banutii lui Iuda.
Codrul dens obtureaza panoramarea spre vest-nord-vest.
Suim spre peretele inalt de 5-15 m si taiat pe alocuri de valcele seci, cu saritori, alteori spalat de recente suvoaie la suprafata sau sfredelit subteran in galerii si hornuri.
In partea est-nord-est a peretelui se observa o diaclaza (crapatura – n.r. ) inalta de circa 3 m si ingusta de aproximativ 70 cm .
Nu, nu e debutul unei galerii, aveam sa constat suind spre ea, ci un horn cilindric ingustat in zona superioara, obturat de o bolta stramta, deschis doar spre nord-vest, cu o seaca marmita (scobitura formata prin eroziune – n.r.) la baza.
Continuarea pe sub perete ( spre est) e anevoioasa datorita pantei accentuate, grohotelor, vegetatiei care le acopera, la final ivindu-se o poteca de oi ce iese deasupra Pietrei Cozlei.
E ora 12,30 cand plecam spre Hida, iesind din Ciula spre Letca, admirand in dreapta carierele de calcar si marmura ale satului Cuciulat, iar peste Somes, la sud, Stanu Clitului.
Trecem Somesul peste podul de la Babeni, apoi la Surduc traversam podurile peste raurile Garbou si Almas.
Un indicator rutier precizeaza la capatul Surducului: 30 km Zimbor, 20 km Hida prin Tihau, in sus pe valea Almasului.
Dupa Tihau urmeaza Chechis apoi Balan, cu una din cele mai mici si cochete bisericute de lemn si peretii lipiti cu lut apoi spoiti.
Valea Almasului e tot mai frumoasa, cu colinele sale stancoase la poalele de pe versantul drept .
Opresc la Biserica Sfintii Arhangheli din Racas, monument istoric sec. XVIII-1783.
O mai fotografiasem imediat dupa restaurare.
Mai opresc la o alta bijuterie arhitecturala din Baica, de asemeni restaurata in urma cu 4-5 ani.
Ajuns la Hida fotografiez gresiile – monument natural peisagistic – Stanca Dracului.
Revin in mijlocul satului mare, cu cateva cladiri frumoase edificate prin secolele XIX – XX, din pacate lasate prada neintretinerii, meritand restaurarea grabnica si repunerea-n valoare a stilului.
In spatele lor, pe un deal strajuit de un palc de pini rosii, atrage de departe atentia prin albul imaculat si turla atipic crenelata, ca a unui bastion de cetate, biserica reformata – si ea recent restaurata.
Prin fata bisericii un drum asfaltat o ia la dreaptra (44 km) spre Dragu-Aschileu-Borsa-Rascruci, iesind in DN 1C, Dej-Cluj Napoca.
Pornesc inapoi spre Galgau Almas, surprinzand in satul Chendea o taranca simpla dar mandra, frumoasa cu toate ridurile ce-i brazdeaza chipul, conducand un atelaj incarcat cu otava, tras de un magarus.
Imortalizez tabloul dar, neatent, il ratez pe urmatorul: un atelaj tras de un magarus, incarcat cu otava verde pe care e asezat un taran cu palarie de paie, avand ceva hatru-mucalit in expresie percum Anthony Quinn in Zorba grecul sau Secretul din Santa Vittoria.
Opresc apoi la biserica monument istoric din Balan pentru a o fotografia cu greu, incurcandu-ma stiva de caramizi trantita-n fata miniaturalei realizari arhitectonice.
Indaratul ei sunt cateva clai de fan si otava, altele sunt inaltate acum, taranii, barbati alaturi de femei si copii frumusei descarcand fanul sau otava din atelajele trase de vite si un magarus ce sta la umbra prumilor.
Aflu de la acestia ca in Balan ar exista o straveche manastire, inca de pe vremea lui Stefan Cel Mare.
Altadata… Gradina Zmeilor (Fata Catanii ii spun localnicii) din Galgau Almas, expusa spre sud, se vede de departe. Ca si mai recent construita pensiune in imediata vecinatate.
Vazusem de doua ori Gradina Zmeilor dar de multa vreme doream sa vizitez stancariile aproape la fel de impresionante si fotogenice de la estul acesteia (situate pe malul drept al Almasului), acolo unde se desfasoara o mare parte din localitate.
Trec Almasul peste un pod, oprind pentru a panorama in amonte si aval, surprinzand turla argintata a bisericii suprapusa pe neasemuitul peisaj colinar, tranzitoriu umbrit de norisori albi.
Cotesc apoi la stanga si la a doua strada in dreapta.
O ulita ingusta ma va conduce spre nord pe la poalele stancariilor gresos-conglomerate – Pe Pietre – cu o granulatie parca mai fina decat la Gradina Zmeilor, pe alocuri ivindu-se marne sur-vinete.
Nu cred ca peretele stancos sa aiba mult peste 25-35 m, deasupra lui existand un platou din care pleaca citeva fire de izvoare.
Acestea, in milenii, au decupat masivul prin cele 5-6 valcele abrupte, acaparate la poale si pana-n treimea mijlocie de tufe de alun si paducel.
Spectaculosul rezida in culoarea sur-lutoasa, in delicatele erodari orizontale care au generat inguste brane (braie -n.r.), alteori figurine abstracte, forme cu expresii cubiste sau postmoderne.
La capatul nordic al formatiunilor un izvor a fost captat, preaplinul scurgandu-se intr-un ciurgau firav, dar apa e moale, fada, lucru normal pentru zona de ses.
De aici incolo codrul de carpen si gorun acopera versantul drept al Almasului, de la liziera la malul vaii nabadaioase (cand ploua) intinzandu-se o lunca cu holde de cartofi imburuienati, porumb si matasoasa otava cruda.
Izvoarele scurse prin cele cateva valcele accidentate, aparent insurmontabile fara accesorii de escalada.
Pe branele inguste ca si pe crestetul stancariilor, palcurile scunde de Caluna vulgaris invioreaza roz-violet ariditatea rocii.
A trecut de 16,30 si ar fi de plecat spre Surduc pentru a vizita Castelul Jozsica (secolul XVII conform unor informatii; personal cred ca poate fi de la finele secolului XIX ).
Dupa Tihau, cu alte stancarii gresoase expuse pictural (vestic) sub un palc consistent de pini rosii, cotesc dreapta, trec podul de peste Almas apoi urmatorul peste Garbou, opresc la un magazin de unde sunt indrumat spre fostul SMA Surduc.
Il gasesc repede, intru in incinta prin poarta de otel ruginita, sinistra in grandoarea-i inutila.
Un palc de arbori monumentali tradeaza fostul domeniu burghezo-mosieresc caracterizat de simtul proportiei, armoniei, bunului gust si tihna rezidand din lipsa grijii de maine.
O lineara constructie gospodareasca se termina cu o turla de capela apoi, inconjurat de un palc de pini si cativa piersici, apare castelul – dupa standardele contemporane cel mult o frumoasa vila lasata paraginei, dezinteresului socialist proletar binecunoscut.
Abia apuc sa fotografiez capela, ca sunt interpelat de un paznic.
Dupa ce ii ascult motivatiile interdictiei de filmare – spune el, ma fac ca ploua, trag o scuza si…un clic apoi ies prin acea poarta ruginita generos deschisa spre…niciunde, indreptandu-ma spre Jibou.
Peste valea Almasului, in dreapta sub versant rasare pitorescul sat Turbuta, cu biserica ortodoxa de lemn monument istoric purtand hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – secolul XVII, dar din pacate cu turla si sarpanta acoperite cu tabla galvanizata.
Altadata… La fel si Castelul Vesseleny – Gradina Botanica din Jibou a carei silueta spatial-cosmica de sticla se iveste in stanga, la iesirea din Jibou spre Somes Odorhei.
Spre est, soarele amurgind scalda calcarele Pietrei Cozlei si Prisnelului.
Vreau sa trec Somesul din Somes Odorhei spre Tranis, asa cum imi sugereaza harta rutiera dar….unde o fi indicatorul rutier? Niciunde.
Frumos Somesul, lat de peste 150 m aici.
Cateva volte ma introduc in Somes Guruslau.
Seara se face rece iar umbrele coplesesc lumina in timp ce trec prin Tranis spre Napradea.
Aici, intuitiv, mai apoi ghidat dupa calcarele inca insorite ale Pietrei Cozlei, cotesc dreapta luand-o spre tarlalele cu porumb, fanatele si imasul satului, de unde suie drumul de carute spre Cozla, trecand pe langa oribila rampa de gunoaie a comunitatii.
Valea seaca e traversata in muzica talangilor si clopotelor de o mare turma de mioare in care se amesteca ciurda de vite.
Aflu tot ceea ce ma intereseaza de la un localnic, inclusiv faptul ca pe acolo unde voiam sa campez noaptea misuna hoardele de mistreti in drumul lor spre holdele de porumb si cartofi.
E trecut de ora 19,30 cand imi spun ca nu are sens sa campez doar pentru a revizita a doua zi ruinele Manastirii Benedictine de la Cheud, vazute in urma cu vreo doi ani, si nici sit-ul fostei cetati medievale Cheud, datata 1330, din care azi a mai ramas doar un circum valum si citeva gropi sapate de cautatorii de comori medievale pe varful unui deal impadurit cu stejar si cu stancarii spre vest-nord-vest.
Spre casa asadar, admirand apusul, continuand prin Cheud si apoi spre Chelinta, urmand malul drept al Somesului pe fostul drum judetean amenajat prin anii 1965-1970, neingrijit, hartopos, parcurs anterior doar per pedes din stramtorile Ticaului spre Cheud in acele ture cu amicii de la Clubul Montana Baia Mare.
Balti alungite, sleauri mocirloase, paraie accidentate traversand carosabilul spalat de viituri.
Noroc cu apusul surprins in zona picioarelor de beton ale neconstruitului vreodata pod la Ticau, cu Somesul precum un lenes bivol negru tolanit sub mangaiierea murindelor raze purpurii-violacee ale soarelui.
Am mai oprit dupa aceea, inainte de-a ajunge in densa asezara tiganeasca, un bidoneville autothton.
Ceea ce surprinde in zona centrala a asezarii rrome, cu case mai acatarii, vile, market-uri, baruri etc., e animatia, multimea, majoritatea copii, adolescenti, tineri si detasarea, buna dispozitie.
Chelinta albilor e mai spre nord-vest, binisor delimitata.
Dau de asfalt rasufland usurat apoi de o vale ce taie de-a curmezisul drumul.
Mai apoi asfaltul lasa locul carosabilului pietruit-hartopos, o deviere la stanga duce la podul plutitor din Chelinta.
Niciun indicator rutier, doar intuitia… pozitiva de-aceasta data, ma scoate spre Miresu Mare, la asfalt pana acasa, trecand prin Lucacesti, unde luna aurie, cat o roata de car, se iveste deasupra comunitatii, Mogosesti, Hideaga.
Pe la ora 21 inchei o zi incarcata de frumos si impresii de neuitat, autentificabile prin arhiva de imagini.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
