Judoka romana Alina Dumitru, campioana olimpica la Beijing, a ocupat primul loc in limitele categoriei 48 kg la Grand Prix-ul de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), in vreme ce Corina Caprioriu s-a clasat pe locul 3 la categoria 57 kg. Alina Dumitru a invins-o in finala pe rusoaica Liudmila Bogdanova, prin yuko, dupa ce trecuse in semifinale de frantuzoaica Laetitia Payet, prin ippon. In primul tur, Dumitru a intrecut-o pe cameruneza Philomene Bata (ippon), iar in turul secund a depasit-o pe canadianca Isabel Latulippe (ippon). Daniel Brata este sportiv dublu legitimta CSM Baia Mare si Dinamo Bucuresti. La clubul baimarean, de pregatirea lui Brata se ocupa Vasile Pop. Va intra in concurs abia miercuri, atunci cand, la categoria 100kg, va intalni castigatorul dintre mongolul Battulga Temuulen si americanul Worthington William.
Caprioriu a fost invinsa in semifinale de Sabrina Filzmoser (Austria), prin ippon, si a ocupat doar locul 3 la cat. 57 kg, la care a mai concurat si Andreea Chitu. Carmen Bogdan a ocupat locul 5 la cat. 48 kg.
Romania mai e reprezentata la Abu Dhabi de Andreea Catuna (cat. 52 kg), Dan Fasie (cat. 66 kg), Daniel Brata (cat. 100 kg) si Vlad Simionescu (cat. +100 kg).
Pentru baimarean va urma un stagiu de pregatire, dupa care va concura (la categoria 100 kg) la Cupa Mondiala din Suwon (Coreea de Sud), in 3 si 4 decembrie. O saptamana mai tarziu, intre 10 si 12 decembrie, Brata va evolua la un Grand Slam in Tokio (Japonia). Toate aceste competitii puncteaza pentru calificarea directa la Jocurile Olimpice din 2012, care se vor derula in Londra. Primii 22 sportivi din Ranking-ul Mondial se vor califica direct, la aceasta ora Daniel Brata ocupand pozitia 16.
Sursa: Agerpres, RIP