Începerea anului şcolar a adus aminte autorităţilor că trebuie să facă investiţii la unităţile de învăţământ. Pe ultima sută de metri, în unităţile de învăţământ se mai înlocuieşte un closet spart ori o ţeavă, se dă cu mătura şi se dau jos paianjenii de pe pereţi. În puţine lucrările de renovare sunt de amploare, pentru că sumele alocate pentru modernizări sunt insuficiente pentru a acoperi integral nevoile locale.
Până în prezent, din 78 de lucrări de reparaţii care au fost începute la unităţile de învăţământ au fost finalizate doar 35. Inspectorul şcolar adjunct Elisabeta David a declarat că, la această oră, se mai află în execuţie alte 11 lucrări de modernizare, dar puţin probabil ca toate să fie terminate înainte de 15 septembrie.
Marea problemă a directorilor din şcolile maramureşene o reprezintă aprovizionarea cu combustibil. Până în prezent este asigurată numai 20% din cantitatea necesară de combustibil şi lemne de foc pentru încălzirea pe perioadă de iarnă, astfel încât nu ar fi exclus ca şi la iarnă elevii de la ţară să fie nevoiţi să îşi pună în ghiozdane, pe lângă manuale, şi doi – trei butuci pe care să îi pună în sobă.
Subprefectul Gheorghe Achim a convocat pentru data de 30 august o şedinţă de analiză la care au fost chemaţi toţi primarii din judeţ şi şefii serviciilor deconcentrate, reprezentantul guvernului în teritoriu dorind să ceară ”implicarea cu responsabilitate în rezolvarea problemelor”.
Sursa: Meda Muntean