Un criminal cu probleme psihice, care si-a ucis sotia cu mai multe lovituri de cutit in fata copilului de aproape doi ani, a fost eliberat dupa ce un complet al instantei supreme a trimis dosarul tarziu instantelor inferioare pentru prelungirea arestarii acuzatului.
Laurentiu Constantin, un criminal cu probleme psihice, a fost pus in libertate, in 8 iunie 2010, la un an si o luna dupa ce si-a ucis sotia, Nicoleta, cu mai multe lovituri de cutit, pentru ca aceasta intentase actiune de divort. Cei doi aveau o fetita care avea la acea data varsta de trei ani.
Judecatorul Tribunalul Bucuresti a fost nevoit sa il puna in libertate pe Constantin, din cauza ca dosarul a stat peste doua luni la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) pentru motivarea unei incheieri de doua pagini.
Prin respectiva incheiere, cei trei judecatori ai completului – Cristian Jipa (cercetat in cazul senatorului Catalin Voicu), Sofica Dumitrascu (care l-a pus in libertate pe Omar Hayssam) si Sandel Macovei – au luat la cunostinta ca inculpatul si-a retras recursul impotriva deciziei de rejudecare a procesului.
Crima din acest dosar, recunoscuta de Laurentiu Constantin, a avut loc in mai 2009. El fusese internat in luna aprilie 2009, dupa ce a incercat de doua ori sa se sinucida, insa a fost oprit de fratele sau si de sotia sa, pe care peste o luna a ucis-o.
Sotia barbatului a intentat actiune de divort, gasindu-se la dosar chiar un certificat medico-legal care atesta ca fusese batuta de Constantin in februarie 2009.
Dupa externarea lui Constantin din spital, in urma unui scandal pentru custodia fetitei, acesta si-a injunghiat de doua ori sotia, in spate si in abdomen, chiar in fata fetitei. Laurentiu Constantin a fost condamnat la 13 ani de inchisoare, sub minimul prevazut de lege, pe considerent ca acuzatul are probleme psihice.
Acum, un judecator a constat incetarea de drept a masurii preventive, intrucat legalitatea arestarii nu s-a discutat in termenul de 60 de zile, astfel ca mandatul a expirat, iar criminalul a fost pus in libertate. Rejudecarea dosarului va continua in 20 iulie.
Sursa: Mediafax