Iulian Serban a cucerit medalia de aur in proba de K1 200 m, din cadrul intrecerilor de paracanoe, rezervate persoanelor cu dizabilitati, incluse in programul Campionatelor Europene de kaiac-canoe de la Belgrad. Iulian Serban, campion european si mondial in 2010, si-a aparat titlul continental la K1 200 m, dupa o cursa pe care a dominat-o in a doua parte, castigand cu o jumatate de barca in fata austriacului Marcus Swoboda.
Serban, cronometrat cu 41sec83/100, a fost urmat in clasament de austriacul Marcus Swoboda – 42sec92/100 si de italianul Andrea Testa – 43sec37/100.
Imnul Romaniei a rasunat astfel pentru prima oara la aceste Europene, dar sa speram ca nu si pentru ultima oara, deoarece azi Liviu Dumitrescu si Victor Mihalachi pornesc din postura de mari favoriti in finala de C2 la 500 m.
Reamintim ca Iulian Serban, 26 ani, si-a pierdut piciorul drept intr-un accident de tren in urma cu cinci ani. El va putea concura la Jocurile Paralimpice din 2016, cand proba lui va fi inclusa in program.
Foto (c) ec-belgrade2011.com.
Sursa: Agerpres