Imaginile cu muncitorii români care s-au înghesuit pe aeroportul din Cluj ca să prindă un loc de muncă peste granițe a provocat reacții puternice în societatea românească. Președintele Iohannis este găsit vinovat de acest exod.
Printre cei care au reacţionat dur s-au numărat şi oameni din lumea fotbalului.
Numai amenințări
Faptul că românii s-au călcat în picioare pe aeroportul de la Cluj, pentru a prinde un loc de muncă bine plătit în Germania, arată atât situaţia economică dezastruoasă a ţării, cât şi indiferenţa autorităţilor. Deocamdată, de la începutul pandemiei, singurele măsuri concrete pentru combaterea coronavirusului au fost trimiterea oamenilor în case şi ameninţarea lor cu amenzi, în cazul în care vor ieşi din locuinţe, fără motiv.
Spitalele, la pământ
În rest, nici sistemul sanitar n-a fost întărit, nici nu e clar ce strategie va fi adoptată, în faţa crizei înfiorătoare, care a creat deja o „armată“ de şomeri, formată din peste un milion de români! Iar în mijlocul acestui haos care arată, încă o dată, incompetenţa guvernanţilor, au venit şi imaginile de la Cluj, cu românii care s-au călcat în picioare, pentru a pleca în Germania, la muncă, în plină pandemie.
Marin Barbu a izbucnit
Aceste imagini l-au indignat până şi pe Marin Barbu, fost antrenor în Liga I, care a avut o postare acidă pe Facebook. ”Măi, oameni buni, ce legi avem în ţara asta? Eu nu pot ieşi din casă, dar ăia care pleacă în Germania de ce nu stau în casă? Să vină 13 avioane chartere şi tu, preşedinte sau prim ministru, te faci că nu ştii? Cum are tupeu Iohannis să le spună oamenilor «Staţi în casă! Faceţi sărbătorile în casă”». Bă, ţie chiar nu îţi este ruşine? Guvernul meu, sunteţi de circ!”, a adăugat fostul antrenor.