În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:30, poliţiştii din Şomcuta Mare care efectuau activităţi de supraveghere a traficului rutier cu aparatura radar din dotare au făcut semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus pe strada Republicii cu viteza de 104 km/h.
Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele poliţiştilor, a virat brusc pe o străduţă lăturalnică, a oprit în spatele unui imobil de pe strada Ioan Buteanu şi a alergat pe jos, aproximativ 300 m. A fost ajuns de poliţişti, imobilizat şi identificat – tânăr de 24 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat concentraţia de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea poliţiştii au stabilit că numărul de înmatriculare al autoturismului este atribuit de fapt unui alt autoturism, iar maşina condusă nu este înmatriculată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui autoturism cu numere false de înmatriculare și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.