În holul Palatului Administrativ a avut loc vernisajul expoziției de fotografie ”România din căruțe”, organizat de Consiliul Județean Maramureș, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș. În fotografiile prezentate au fost transpuse momentele reconstituirii Drumului Unirii, drum care a fost parcurs în anul Centenarului, cu căruțele trase de cai, de către delegația maramureșenilor porniți spre Alba Iulia.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș a făcut parte din acest convoi care a pornit din Sighetu Marmației, în 22 noiembrie 2018 și a ajuns orașul Marii Uniri, Alba Iulia, la 1 Decembrie 2018, fiind prezent alături de delegații din Maramureș în toate cele zece zile ale traseului. Vicepreședintele CJ a mulțumit reprezentanților inspectoratelor de poliție, serviciilor județene de ambulanță și inspectoratelor județene de jandarmi din județele Maramureș, Sălaj, Cluj și Alba prezenți la eveniment, precum și participanților la reconstituirea Drumului Unirii. De asemenea, a mulțumit și primarilor localităților prin care a trecut convoiul de căruțe, pentru căldura și patriotismul cu care au fost întâmpinați.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, cel care a și aprobat acest proiect în calendarul de proiecte dedicat Centenarului Marii Uniri în județ, le-a mulțumit și i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în reconstituirea Drumului Unirii cu căruțele trase de cai. Șeful administrației județene a subliniat faptul că, Maramureșul a fost județul care a depus la Ministerul Culturii și Identității Naționale cele mai multe proiecte pe tema Centenarului Marii Uniri, iar proiectul ”Drumul Unirii” a fost unic în România.
„A fost un proiect frumos, unic în țară, un proiect pentru care am primit, personal, felicitări de la mulți președinți de Consilii Județene, dar și de la diverse oficialități din diferite colțuri ale României. Și m-am bucurat că, încă o dată, Maramureșul a ieșit în evidență într-un mod atât de spectaculos. Încă de anul trecut am încercat să stabilim evenimentele și proiectele pe care să le desfășurăm în 2018, dat fiind că am aniversat, acum, nu doar 100 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România, a Maramureșului cu România, ci și 50 de ani de la reorganizarea teritorială a județului. Și mă bucur că, la final de an, astfel de proiecte încununează munca pe care am depus-o în tot acest timp. Transmit încă o dată felicitări sincere vicepreședintelui Ioan Doru Dăncuș, dar și consilierilor județeni și primarilor din Maramureș care s-au alăturat convoiului nostru. Nu în ultimul rând, aduc calde mulțumiri edililor din localitățile prin care au trecut căruțașii, pentru sprijinul pe care l-au acordat și deschiderea cu care au primit delegația maramureșeană”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan, prezent la vernisaj a felicitat executivul Consiliului Județean pentru acest demers unic în țară și a mulțumit tuturor instituțiilor care au sprijinit proiectul de reconstituire a Drumului Unirii, în căruțe.