„La cuvântul Tău, voi arunca din nou mrejele! (Lc. 5,5), îi spune Petru lui Isus, chiar dacă este conștient de experiența trăită până atunci, de faptul că toată noaptea s-a silit și nu a prins nimic. Această încredere în cuvântul lui Dumnezeu este fundamentul credinței noastre. A ne încrede în Dumnezeu și, prin încrederea lui Dumnezeu, a ne încrede și în oameni, a asculta cuvântul lui Dumnezeu și a asculta cuvântul Evangheliei prin Biserică și prin oameni, ne face să depășim anumite praguri și în mod deosebit un prag psihologic, care ne ține prizonieri ai experienței noastre proprii”; sunt cuvintele Preasfințitului Vasile Bizău rostite la hramul mănăstirii „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației, sărbătorit duminică, 22 septembrie a.c.
În continuare, Ierarhul a explicat sutelor de credincioși și preoților prezenți la sărbătoare pedagogia divină după care Isus își învață aleșii să se abandoneze pe sine pentru a-L urma: „Isus îl cheamă pe Petru să fie ucenic al Lui, să fie apostol și pentru ca să fie apostol, dorește să îl învețe cum să se încreadă în puterea lui Dumnezeu, cum să treacă dincolo de experiențele lui personale, să nu se limiteze doar la el, ci atunci când experiențele lui îl limitează, să-și aducă aminte că este o putere mai mare și că nu el trebuie să fie în centru, ci iubirea față de Dumnezeu…”.
În acest context, al sărbătorii mănăstirii din Sighet, sora Ana din Congregația Surorilor Maicii Domnului a depus voturile călugărești de ascultare, sărăcie și castitate, pe o perioadă de trei ani. Sora Ana a devenit novice în anul 2014, în Eparhia de Cluj-Gherla și momentan activează ca profesoară de religie la Oradea.
Părintele capelan Vasile Florea a rostit mulțumirile îndreptate mai întâi Bunului Dumnezeu, care a permis o sărbătoare atât de frumoasă, dar și Preasfințitului Vasile pentru participare și implicare. A mulțumit, de asemenea, părinților vicari: Călin Bot (fratele sorei Ana), vicar general al Eparhiei de Cluj Gherla și Mihai Vătămănelu, părinte vicar general al Eparhiei de Oradea, părinților protopopi de Iza-Vișeu și Sighet și tuturor preoților și credincioșilor care au răspuns pozitiv invitației surorilor de a participa la hramul mănăstirii.