Ieri, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Asociația Caspev din Baia Mare a organizat un eveniment deosebit pentru bunicii și părinții noștri.
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care în urma evenimentul a lăsat și un gând:
„A fost pentru mine o mare bucurie și onoare să fiu astăzi alături de peste 200 de seniori la sărbătoarea organizată de Asociația Caspev, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Mă gândesc cu emoție și cu o anumită durere în suflet că astfel de întâlniri erau, înainte de pandemie, periodice și asta tocmai pentru că aceste întruniri sunt extrem de importante pentru seniorii noștri.
Pentru că în acest moment situația încă ne permite, i-am invitat de pe acum pe cei prezenți astăzi la un eveniment mult mai amplu pe care îl va organiza municipalitatea la mijlocul lunii octombrie și la care vor fi prezenți și membrii altor asociații de seniori, inclusiv asociații profesionale de pensionari, pensionari care au activat în domenii importante cum este învățământul, sănătatea, economia și altele.
În cadrul acestei acțiuni îi vom sărbători și pe cei care aniversează Nunta de Aur, aproximativ 100 de cupluri, dar vom acorda unora dintre ei, care au avut o contribuție de neprețuit în construirea și dezvoltarea orașului și comunității noastre, titlul de cetățeni de onoare.
Inițiativa am supus-o deja aprobării colegilor din Consiliul Local și mă bucur că au înțeles importanța acestui demers, pe care l-au îmbrățișat cu toată deschiderea. Pe lângă celelalte categorii de cetățeni, seniorii noștri sunt printre cei mai importanți. De aceea una dintre prioritățile mele ca primar și ca om este să le fiu în permanență un sprijin.
După o viață în care au trăit și au activat cu demnitate, sacrificându-se pentru familiile lor și pentru noi toți, comunitatea băimăreană, trebuie să le fim acum un punct de sprijin, să le mulțumim și să le fim recunoscători și să nu le întoarcem spatele cum adesea o fac guvernanții…”