E ceas aniversar azi, prilej cu care dedicăm câteva gânduri dragului nostru prieten, domnul prefect Anton ROHIAN.
În călătoria printre ani, ați ajuns azi la borna cu numărul 70. Or fi mulți, or fi puțini, or fi fost ușori, ori fi fost grei… asta domnia voastră știe. Noi, cei care vă știm așa cum sunteți în profunzime, nu putem decât să ne considerăm norocoși că am avut privilegiul să vă fim în preajmă, iar șederea nu a fost zadarnică: ați exersat în fața noastră puterea asumării cuvântului dat, dragostea de pământ și de oamenii locului, empatia față de țărani și valorile satului, promovarea patrimoniului material și imaterial al nordului nostru statornic, dar și verticalitatea și seriozitatea celui care timp de trei ani a condus acest județ.
Dumnezeu v-a binecuvântat să ajungeți sănătos și puternic la vârsta maturității și să vă bucurați de noi provocări.
Noi, cei care vă suntem astăzi cu gândul și sufletul alături, știm cum ne dorim să fie următorii ani: să fie ani buni! Să îi trăiți așa cum îi va plăcea inimii! Să rămâneți același generator de omenie, de bună dispoziție, de chef de viață și avem convingerea că, faptele bune pe care le-ați făcut multor semeni, se vor întoarce întotdeauna destinatarului din univers.
Probabil anii care-au trecut până acum au fost ani plini de îndeplinirea obligațiilor de tot felul, de care v-ați achitat mai mult decât onorabil. Ne-ar plăcea să știm că cei care vin aduc cu ei o viață trăită pe placul dumneavoastră și îndrăznim să vă amintim un refren pe care vi-l dedicăm cu tot dragul: ,,Ține minte! Sfârșitul nu-i aici!”.
Se spune că fiecare om are două vieți, iar a doua începe atunci când persoana realizează că are doar una singură.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult