Joi, 9 mai 2019, reprezentanții studenților din Baia Mare au aniversat cei 14 ani de la înființare. Evenimentul a avut loc la Philia Events din Baia Mare și a reunit voluntarii vechi și noi ai Ligii Studenților ”Pintea Viteazul”, conducerea celor trei facultăți din Centrul Universitar Nord din Baia Mare, reprezentanți ai instituțiilor administrative, dar și parteneri din activitățile desfășurate.
„În urmă cu 14 primăveri, un grup de studenți ambițioși au înființat Liga Studenților ”Pintea Viteazul” și au început să scrie primele pagini din istoria mișcării studențești din Baia Mare.
Astăzi trăim cu toții realitatea pe care cei dinaintea noastră au construit-o și luptăm împreună pentru studenți. Capitolul 14 îl vom începe cu bucuria și entuziasmul realizării buletinului, celebrând reprezentarea studențească la cel mai înalt nivel!
Vă mulțumim tuturor și nu uitați că: „Orice e posibil!” – se arată pe pagina de facebook a organizației.
Credit: Ștefan Deiac