In urma cu mai bine de-o luna amicul montaniard Ionica Pop mi-a cerut niste relatii referitoare la aria naturala protejata Stanu Clitului (Salaj, cica aici s-ar afla Caluna vulgaris la cea mai joasa altitudine din Europa, fapt pare-se neadevarat, Olanda batand recordul in acest sens) si locatiile cu mari intinderi de iarba neagra (Caluna vulgaris) din imprejurimi.
In zona La Pestera, Cormenis – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Cam in aceeasi perioada un alt pasionat montaniard, amicul geolog Dumitru-Mitica-Istvan imi spusese ca prin Cormenis (unde Clubul de Speologie Montana Baia Mare prospectase vreo doua sezoane potentialul speo-turistic al zonei, descoperind un aven) s-ar afla cel mai mare abri din Salaj, cu portalul-arcada de circa 20 m, inalt de 3-4 m (la care i-am amintit ca admirasem la in 21 noiembrie 2007, alaturi de Kelemen A si M, in Testioara, dupa taurile Iezerul Mare si Iezerul Mic, Pestera de pe paraul lui Mihai, de fapt un abri cu arcul de peste 45 m, inalt de 6-8 m si afund de 3-4 in care, pe vreme rea, localnicii puteau adaposti o turma de aproximativ 300 mioare).
Mitica imi daduse si niste relatii referitoare la localizarea acestuia: din centrul Cormenisului faci dreapta-n sus pe valea Cormenis urmand drumul auto-forestier si apoi tii mereu dreapta. Nu avea alte date in plus (nici nu erau necesare de fapt)…
Imediat imi printez o harta topo aferenta zonei, fara a ma lamuri insa in vreun fel referitor la localizarea acelui abri tentant.
Curios, ii propun prompt lui Ionica Pop sa facem o iesire in zona fiindca in acea perioada Caluna vulgaris din Clit si in special prin vastele pasuni colinare, parte a Podisului Somesan, acaparate de aceasta specie in zona Cormenis–Negreni, si in continuare in amontele malului geografic stang al Somesului, catre Rus, pe branele spectaculoaselor formatiuni de gresii, sunt in plina inflorire miile de maturici (reunite in mici sau imensi boscheti) ale inflorescentelor roz-violacee conferind peisajului o extraordinara picturalitate.
N-a fost insa sa fie si astfel am tot amanat prospectarea dorita pana la 11 octombrie.
Pornim din Baia Mare cu gandul ca in mod complementar, parcurgand zona Rastoci–Letca–Cuciulat–Ciocmani, vom devia pe la cascada si Pestera Lii si superbele tauri (vreo 7-8) de pe platoul carstic al Letcai (aflate in dolinele impermeabilizate de argile, vazute prima oara de mine alaturi de Mitica I. intr-un Ajun de Craciun geros din urma cu vreo trei ani) de unde se poate admira-n spectaculos plonjeu, valea Somesului (un mare segment).
Ceata densa ne face sa renuntam insa.
Continuam spre Ciocmani, traversam raul si imediat o cotim la stanga spre Clit, in amontele malului geografic stang al Somesului.
Desi suntem a nu mai stiu cata oara pe acolo (poate a treia oara/ 2008, legat de turele efectuate pe valea Clitului, valea Lesului, varful Pietroasa etc.) nu putem rezista tentatiei de-a imortaliza monumental-erodatele gresii, de la pereti la turnuri, scurte si accidentate chei, capiteluri sugerand turbane orientale ori figuri antropomorfe de basm, totul acompaniat de pastelurile policrome ale foioaselor dominate de gorunet.
La stanga lor, dincolo de lunca inundabila a Somesului invadata de holdele intinse galben-portocalii de topinamburi, meandele intunecate ale lenesului rau.
Mai oprim la Stanu Clitului, tragem alte cateva cadre foto desi ceata estompeaza in mare parte inaltul perete din gresii fine, galbui-aurii, pe alocuri surplombat sau prabusit succesiv peste stravechiul cimitir flancat de un gard viu de carpeni care realizeaza acolo un ciudat demi-tunel inspre soseaua asfaltat-desfundata.
Rulam in continuare spre multiseculara Lozna, satul de bastina al lui Alexiu Pocol, invatatorul devenit inspirat si bogat cautator de aur, proprietar al unui frumos castel ridicat pe Valea Borcutului–Baia Mare, cel care a ctitorit vizavi, pe un promontoriu impozant, biserica groco-catolica (confiscata de ortodocsi si treptat alterata prin decoratiuni si fresce interioare kitchoase), la un moment dat devenind primarul urbei.
Aici admiram biserica de lemn (monument istoric din secolul XVIII) acoperita la un moment dat cu tabla, aflata in curs de restaurare a sarpantei.
Ne atrag atentia arcadele de lemn de la intrare, trimitand la monumentalele porti morosenesti de lemn dar si o splendida fresca pictata pe peretele sud-vestic, un Sf. Ilie Prooroc alergandu-si cei patru bidivii ai carului de foc pe bolta cerului sfant.
Din nefericire partea inferioara a fvrescei e distrusa prin desprinderea lutului lipit peste grinzile de lemn si tesatura de inguste leturi.
Monumentul impresionant este inconjurat de balarii dar si de spalierii cu vita de vie hibrida debordand de bogat si parfumat rod, pruni despuiati de poame si frunze, meri si peri incarcati de fructe.
Impresioneaza Rastignirea de sorginte greco-catolica a bisericii, cu un Christ sculptat in lem si pictat in alb-negru precum similarele monumente mexicane, de influenta hispanica.
Lasam spre dreapta drumul de tara catre valea Loznei, traversam zona catre o alta destinatie turistica draga noua, valea Lesului si ajungem dupa circa 115 km de la plecare in satul Cormenis.
Ioc asfalt, drum pietruit spre Negreni apoi un vechi si gaunos asfalt catre comuna Rus.
Intrebam doua eleve, aflate in drum spre culesul porumbului, despre marele abri al Cormenisului. Nu stiu absolut nimic dar ne sugereaza sa apelam la niste babe care taifasuiesc de zor in apropiere.
Una din ele, nespus de fericita ca ne poate fi de folos, cunoscand din pruncie locatia pe unde umblase cu parintii la cules de ciuperci, ne sugereaza ca dupa cooperativa sa o luam la dreapta pe drumul forestier care acompaniaza-n amonte modesta vale Cormenis (la obarsii numita Valea Mare), atentionandu-ne sa nu facem niciodata stanga, dandu-ne ca reper o cabana silvica, in final ajungand La Pestera.
O luam intr-acolo.
Foarte curand trebuie sa renuntam la admirarea gospodariilor (cu spalieri sau bolti de vita de vie incarcate de ciorchini aproape copti) destule abandonate de proprietarii migrati la oras sau… in Spania), pentru a evita hartoapele afunde si mocirloase asezonate cu pietre si bolovani proeminand amenintatoare.
Baltile si mocirla se inmultesc, solul pe alocuri este aluvionar-gresos-nisipos, alteori argilos-clisos si riscam in orice moment sa ne impotmolim.
Prima portiune de 9 km ai calvarului, parcurs prin ceturile care abia ne lasa sa luam aminte la falnicii goruni din jur si la modesta cabanuta forestiera din dreapta.
La stanga cabanei, intr-o curba, se afla niste dependinte in desavarsita degringolada, ce ne conduc spre confluenta paraul Dracului (valea Guretilor conform unor tineri nascuti in Cormenis) cu valea Mare.
Pana acolo nu putem evita deplin capcanele bolovanoase iar consecinta nefasta consta in distrugerea conductei de benzina, ca urmare a acesteia surveni risipa prompta a ½ rezervor carburant si riscul de metamorfozare-n salajana flacara olimpica.
Suntem nevoiti de la panoul silvic paraul Dracului sa cotim la stanga, in amontele paraului Dracului, circa 3 km strabatuti pe un drum ingust si cu ceva mai putine hartoape si mocirla.
Speram sa dam de cealalta cabana silvica unde sa putem remedia defectiunea.
Nici vorba de asa ceva. Dam, insa, peste 4×4 sau microbuze hodorogite ale ciupercarilor si la o intersectie, peste o echipa de drujbasi bistriteni ce doboara repejor fag dupa fag.
Aici, intins peste o colectie de vechi ziare pe solul mocirlos, imi exersez extrem de firavele abilitati mecanice reusind sa diminuez putin scurgerea de benzina.
Decidem sa ne intoarcem, poate chiar sa renuntam sa ajungem acum La Pestera pentru a nu risca totala golire a rezervorului.
Muncitorii forestieri ne spun ca urmand in amonte paraul Dracului (valea Guretilor) si apoi trecand culmea la dreapta (vest) putem usor ajunge La Pestera, neoferindu-ne niciun alt detaliu de orientare.
Localizarea ni s-a parut mult prea vaga si atunci preferam sa revenim la confluenta paraul Dracului–Valea Mare.
Aici mai evaluam inca o data ritmul pierderii benzinei si dupa ce depresurizez rezervorul decidem ca nu vom rata ocazia de-a ne atinge chiar azi obiectivul (drumul catastrofal, mult mai execrabil de exemplu decat Pietroasa–Glavoi–Padis din urma cu trei toamne, facandu-ne sa nu mai revenim pe aici).
Ne luam rucsacii si purcedem la drum prin zloata si mocirlele forestiere clisoase dinspre Valea Mare (amonte).
In timp ce urcam pe paraul Dracului un ciupercar din partea locului ne spune ca pana la cabana silvica de-acolo ar fi 1 km. Noi facem 3 km si aceasta nu apare.
Acum, dam peste alt ciupercar. Il intrebandu-l de locatia La Pestera iar el ne spune ca in cel mult 10 minute o vom avea dreapta drumului forestier sub forma unei stancarii albicioase.
Mergem in trap sustinut (cu gandul la scurgerea benzinei, pe directia nord-sud), admirand autumnalele pasteluri ale codrului de fag taiat dinspre est si vest de succesive valcele seci, mai rar de firave paraie cu malurile abrupte, milenar decupate-n gresii fine sau in marne intunecate.
Abia dupa 4,5-5 km si dupa consilierea suplimentara primita de la cei doi tineri ciupercari (copilariti in Cormenis si care ne-au informat ca la iesirea din Cormenis primul afluent aparut din stanga se numeste paraul Negreni, al doilea valea Guretilor, nu paraul Dracului cum il numesc silvicii, acum aflandu-ne pe Valea Mare), ne apropiem de capatul drumului forestier.
In dreapta acestuia, la capatul unor valcele maloase, la circa 25-30 m de drum, se ivesc peretii alungiti de gresii alveolate, cu modeste abriuri in baza.
Imediat dam si de fundatia unei foste cabanute silvice pe care troneaza ruinele de lemn putrezinde, apoi apare o ingusta lunca invadata de rogoz, pipirig, menta brosteasca, urzici si lastari densi de salcii care mascheaza partial mai marele perete de gresii galbui-sure.
In baza zonei centrale a acestuia remarcam un extrem de modest abri, nu mai afund de 1,5 m, cu arcada de cel mult 3 m intens afumata.
Se pare ca pastorii ori satenii veniti dupa lemne de foc si surprinsi de vreme rea se adaposteau, cat de cat, in acea total nejustificata locatie numita La Pestera, incalzindu-se la foc, mancandu-si merindea.
In continuarea spre sud a peretului de gresii, in baza acestuia, mascate de lastaris si balarii, descoperim alte cateva modeste abri-uri si firul izvorului Vaii Mari.
O rampa de afluire, debitare si incarcare a arborilor/bustenilor se afla pe platforma apropiata a finalului drumului auto-forestier infernal.
Muncitorii-drujbasi si tractoristul de pe TAF aflati aici ne confirma ca nu existau alte formatiuni mai spectaculoase in zona.
Realizam acum ca ar fi fost facil ca urmand paraul Dracului (valea Guretilor) pana la capat si traversand culmea spre vest sa fi ajuns repede La Pestera.
Necazurile auto ne-au determinat sa prospectam repede micul abri si obarsia modesta a Vaii Mari apoi, la circa 50 m mai spre nord-vest-vest, peretele gresos cu minuscule abriuri si cateva alveole, lung de circa 35-45 m, inalt de 4-6 m apoi spre culme prezentand cateva pervazuri si brane acaparate de boscheti de Caluna vulgaris trecuti de mult de inflorire.
Peretele continua spre nord, dincolo de un valcel cu izvor firav, lungimea acestuia nedepasind 25-35 m iar inaltimea 3-4 m, fiind putin alveolat.
Constatand toate acestea nu ne prea simteam inselati si dezamagiti desi denumirea La Pestera nu avea nici cea mai vaga justificare in acceptiunea, si la experienta, noastra turistica.
Pastelurile toamnei, negurile care se ridicara treptat, chiar si fara mangaierea soarelui, insulele tonic-verzi ale plantatiilor de conifere, ne fac sa consideram ca pur si simplu punctaseram un inedit obiectiv turistic extrem de rar curtat de drumeti.
Revenind la drum si talpuind alt ceas in regim de mars ostasesc cei 4,5-5 km, ajungem la confluenta Valea Mare–paraul Dracului, ne curatam vag mocirla de pe bocanci si turecii pantalonilor apoi ne imbarcam.
Strangand aprig din buci, evitam cu dificultate hartoapele si excrescentele bolovanoase periculoase, parcurgem cei 9 km (la nord) spre Cormenis. Oprim o data pentru a imortaliza lunca verde si fundalul fagetului auriu-incendiar din dreapta.
Nu mai mergem spre Negreni–Rus ci o luam pe unde am venit dimineata.
Oprim la un abil si cumsecade mecanic auto din Clit care reuseste sa repare conducta, eliminand scurgerea benzinei, pe deasupra facand asta intr-un cease de stat pe branci si la un tarif mai mult decat modic, de nevisat in rapacele mediu urban.
Somesul strajuit de monumentale salcii si plopoi straluceste orbitor in dreapta.
De departe atrage atentia silueta zvelt-argintie a bisericutei multiseculare din Clit, mai apoi soarele incepe sa mangaie gresiile ametitor de inalte si cu inguste brane ale Stanului Clitului.
Sansa (datorata lui Alec Portase) a facut sa oprim la familia Tamasan, cu gospodaria aflata chiar sub Stanu Clitului si dupa o sanatoasa repriza foto am fost invitati la o alta, de clocotinde imbietoare sarmalute in foi dulci si altele proaspat murate de varza.
Gazdele, printre care mama octogenar-agila si agreabila a solistei de muzica populara Silvia Tamasan, ne ofera dupa festin, drept desert, mere cu certitudine bio, struguri, nuci, piersici si pere malaiete.
Asezati sub cocheta copertina decorata cu ghirlandele de vita de vie cu ciucuri de struguri atarnand imbietori, admiram grinzile si tavanul traditional podit cu scanduri de brad patinate de decenii ale bucatariei de vara si ale casei.
Uitam definitiv de nefericitul incident automobilistic dar si de noroaiele infernale prin care am inotat realmente, fiind convinsi ca vom reveni pe aceste meleaguri salajene putin cunoscute, dar extrem de pitoresti, profitand si de recent amenajatul pod peste Somes in Letca, scurtcircuitand astfel marea bucla pe care o faceam pana decurand pentru a ajunge in Clit–Lozna–Cormenis (daca nu apelam la podul plutitor din Rastoci eventual).
In drum spre Baia Mare admiram in departare Stanu Cozlei si Prisnelu Valisoarei, mai apoi impresionanta cariera de calcare de la Cuciulat (cu blocuri decupate mecanic pentru a fi exportate in Italia, mai mult ca sigur pe un pret derizoriu), argintia bisericuta, monument istoric, din Poienita.
In dreapta, peste Somes, varful Pietros de doar 610 m altitudine domina insa maret Podisul Somesan, urmand Stanu Clitului, gresiile terasate din Valea Lesului… biserica de lemn restaurata, monument istoric din Rastoci.
Deja ideea unei noi ture ne incolteste in minte.
Duminica dimineata o vom lua catre Ferneziu–Groape–varful Ignis convinsi ca splendorile toamnei nu trebuie ratate iar vremea e mai mult decat ideala din perspectiva turistica.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
