Vineri, 13 aprilie 2018, membrii Consiliului Național al Federației SANITAS din România au dezbătut problemele apărute în instituțiile sanitare și de asistență socială din toată țara în urma aplicării, de la 1 martie 2018, a noului sistem de salarizare.
În același timp, în această dimineață, reprezentanții Ministerului Sănătății, ai Ministerului Finanțelor și cei ai Ministerului Muncii au invitat conducerea Federației SANITAS la o discuție privind soluțiile care ar putea fi aplicate în perioada imediat următoare, pentru a evita pierderile de venituri salariale care amenință mai multe categorii de angajați din sistem. Decidenții guvernamentali s-au angajat să definească, în regim de urgență, un mecanism legal prin care unitățile sanitare vor putea să utilizeze sume provenite din venituri proprii, pentru acoperirea necesarului financiar care să permită acordarea salariilor și sporurilor în cazul acelor categorii de salariați aflate în situația de a pierde venituri în urma aplicării Legii 153/2017 și HG 153/2018.
Soluția pe termen scurt presupune acordarea unor stimulente financiare lunare în limita a două salarii minime brute pe țară, care să acopere eventualele pierderi, conform prevederilor art. 193, alin (6) din Legea 95/2006 (în cazul instituțiilor sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății), respectiv conform art. 199, alin. (2) din Legea 95/2006 (în cazul instituțiilor aflate în subordinea autorităților publice locale).
În paralel, reprezentanții guvernamentali au promis rediscutarea noii legislații privind salarizarea. Se urmărește eliminarea situațiilor generate de obligativitatea încadrării în procentul de 30% pe ordonator principal de credite, care a condus la situații paradoxale, în care sporurile acordate angajaților din spitalele de importanță națională sau cele cu largă adresabilitate sunt mai mici decât în spitalele de mici dimensiuni.
În aceste condiții, membrii Consiliului Național SANITAS au hotărât ca până joi, 19 aprilie 2018, să reia discuțiile cu managerii unităților sanitare, cu autoritățile locale și cu toate instituțiile implicate în finanțarea sistemului sanitar, pentru punerea în practică a soluției oferite de partea guvernamentală.
În paralel, liderii SANITAS vor colecta documente doveditoare (fluturași de salariu) în baza cărora să se poată face o analiză clară și completă a diferențelor de salarizare înregistrate în luna martie 2018, comparativ cu februarie 2018, pe categorii profesionale, de nivel de pregătire și de unități angajatoare.
Membrii Consilului Național au luat aceste decizii, conștienți fiind de toate nemulțumirile acumulate în sistemul de sănătate și asistență socială, de așteptările membrilor noștri de sindicat, dar și de faptul că, până la primirea salariilor corespunzătoare lunii martie 2018, impactul aplicării noului sistem de salarizare nu poate fi evaluat în toată dimensiunea sa. Considerăm că în data de 19 aprilie vom avea la dispoziție informațiile necesare pentru a lua o decizie argumentată referitoare la reacțiile sindicale următoare.
Consiliul Național al Federației SANITAS din România