La inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență au hotărât demararea în regim de urgență a procedurilor necesare gestionării cât mai eficiente a situației în care se află clădirea istorică a Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, respectiv demararea cât mai rapidă a lucrărilor de modernizarea de care are nevoie în acest moment clădirea.
“Au existat mai multe proceduri de achiziție a lucrărilor de modernizare a clădirii istorice a colegiului. Însă la niciuna nu s-au prezentat. Din punctul meu de vedere funcționarea în această clădire depreciată este una care generează pericole pentru cei care își desfășoară activitatea acolo, elevii sau profesorii. Nu cred că în acest moment indiferent de performanțele pe care le avem din perspectiva elevilor sau profesorilor, trebuie să îi punem în situația în care să-și arate și capacitatea de supraviețuire”, a spus Cherecheş.
Proiectul care vizează reabilitarea corpului vechi al Colegiului Național “Gheorghe Șincai” a fost aprobat de consilierii locali în septembrie 2018.