Un stejar bătrân de zeci de ani a căzut aseară pe Câmpul Tineretului, dar din fericire nu a fost nimeni rănit.
„Un stejar afectat de furtunile din ultima perioadă a căzut la pământ aseară pe Câmpul Tineretului, în zona administrată de Muzeul de Etnografie și Artă Populară. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar pagubele materiale sunt minore”,spune Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Mobilizarea petru remedierea problemei a fost exemplară, echipele primăriei intervenind în foarte scurt timp.
„Împreună cu colegii mei am intervenit pentru remedierea situației. Le mulțumesc din suflet pentru că au înțeles să răspundă prompt la solicitarea mea și nu au lăsat pe mâine ceea ce era acum de făcut”, a mai spus Cherecheș.