Indecizie mai intai, apoi o strafulgerare de ideee, hai sa vad ce mai e pe la lacul Bodi Ferneziu! In fond e atat de aproape de Baia Mare, printre altele un ideal loc pentru turism cu cortul.
Cum, deodata, in minte au inceput sa imi zburde si imaginile salajene cu pereti de gresii si valcele cu saritori drapate cu muschi, aferente malului stang al Somesului, respectiv lantul de impresionante calcare stratificate si marmura de pe malul sau drept, spre care vreau sa ma indrept dupa amiaza, n-o mai iau spre Ferneziu per pedes apostolorum.
Bine de stiut, totusi, ca traseul clasic spre Bodi Ferneziu (atentie, a nu se confunda cu lacul de acumulare „Baraj Firiza”!) debuteaza din Baia Mare, str. Grivitei, suind apoi la stanga pe langa amenajarile noii uzini de apa si in continuand printre castanii comestibili seculari pentru a traversa in treimea superioara valea Vicleanului Mare si a ajunge in zona sud-vestica a vechiului lac artificial, una din primele surse de apa potabila ale orasului.
A doua varianta porneste din aceeasi str.Grivitei spre amontele vaii Vicleanului Mare, castigul estetic fiind albia compacta din andezituri cu aspect de inlantuite coveti.
De aceasta data o iau rapid, motorizat pana in cartierul Ferneziu, urmand apoi spre stanga sageata Spre Lacul Bodi Ferneziu si asfaltul brusc ingustat, dar bun in prima parte.
O volta mare dreapta, urcus in rampa pe langa micul cimitir si iata-ma la liziera stejarisului intercalat cu pin rosu, profund afectat de poluarea cu arsen si plumb de la 1 Mai Ferneziu.
Aici boieria ia capat, incepe un urcus accentuat pe un tronson de drum forestier bolovanos si cu afunde sleauri torentiale.
Panta se domoleste treptat, la stanga e codrul betegos, la dreapta o afunda valcea seaca.
Imediat se ajunge pe un platou cu codru de fag si stejar, iar la stanga se vad versantii ce coboara in valea Vicleanului Mare.
Drumul se despleteste-n doua fire inegale, unul mai scurt coboara la stanga, spre zona sud-vestica a lacului, cel din dreapta e ceva mai lung si duce ocolind spre cabana turistica, privatizata imediat dupa 1989, acum pazita strasnic de doua mogaldete intunecate si, spre bucuria mea, inlantuite.
Opresc pe o terasa lutos-clicoasa, cu aspect de fosta rampa pentru busteni, din dreapta cabanei si, prompt, observ butoaiele galvanizate pentru depozitarea gunoaielor turistic-menajere.
Acestea sunt in numar suficient de mare pentru ca…gunoaiele (din jurul numeroaselor vetre de foc) sa fie totusi abandonate marlaneste pe malul superbului lac, aproape circular.
Doua pitipoance in costume de baie apar plimbandu-se dezinvolte pe malul opus, doua undite stau in cracane, la umbra, pe malul sudic de sub cabana, din extrema nordica aud glasuri apoi vad doi tipi, probabil ciupercari.
E ora 10 si atata frumusete in jur, cu fagetul muindu-si umbrele crestetului verde pastelat, usor atins de auriul toamnei, in oglinda de clestar.
Soarele scalda malul vestic recent consolidat cu zidarie de piatra si cu un frumos canal cascadat pentru evacuarea preaplinului.
Mirabili fluturi valseaza din floare-n floare, alaturi de greoi bondari.
Spre nord-nord-vest codrul se bucleaza intorcandu-se spre sine prin culoarul aproape rectiliniu al minunatei vai a Vicleanului Mic.
E-atata liniste si-atata magie in concentric plecandele unde, dinspre locul fostului debarcader spre centru, incat ai putea sta ceasuri intregi doar pentru a-ti scalda privirile in acuarelele codrului ori acvaticele reflexe.
Dar aici totul e aproape pustiu …deocamdata. Un drum forestier, dublat catre marginea lacului de o poteca, inconjoara de la est spre nord-vest, si-n final sud, lacul.
O iau intr-acolo. O micuta manatarca, nocturn probabil rasarita, imi atrage atentia intr-un taluz inlantuit de strasnicile radacini ale unui fag sculptural.
Nu pornisem dupa ciuperci, dar…incep sa ma uit mai atent. Norocul e noroc, totusi, nu-i bine sa-l fortezi.
In fond venisem sa vanez ..peisaj si lacustre imagini.
Putin mai incolo dau peste cei doi ciupercari apoi, intr-o infundatura a drumului forestier aducand a silvatica nisa, ma impiedic de Dacia tinerilor picnicari manelizati, cu focul de tabara deja incins.
Imi continuu tura degustand mure, admirand florile violetelor zburatoare, treptat metamorfozate in carunte plete argintii animate de briza si soare, mai apoi taluzul vestic, in mod fericit plantat cu puieti de pin rosu.
In fagetul rar din zona sudica remarc cateva manatarci fragede apoi cativa plopsori, ca niste painici.
Inchid escapada pe cand un prim scaldator matur se echipeaza si pregateste sa spintece valurita pelicula albastra-intunecata cu trupu-i cam sfrijit si atavic paros.
La cabana se aude animatie, au aparut intre timp 3 autoturisme, un tip se iveste din padure cu un brat consistent de vreascuri…
O Dacia mai ca-si da duhul pe ultimii metri ai pantei, desi-si deversase povara celor vreo 3-4 tineri ce suie agale, pe jos…
La sud-est de cabana remarc o zona ingenios plantata cu stejar, alt laudabil gest!
E tot mai cald, evaporare e mare si incepe nabuhala. Decid sa plec spre Salaj, via Remetea Chioarului-Somcuta Mare-dealul Mesteacan.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
