Localitatea Călineşti Oaş este situată în nordul lacului cu acelaşi nume. Barajul de la Călineşti este un lac de acumulare format pe valea Râului Tur care a devenit un punct de mare atracţie turistică datorită poziţionării într-un decor natural format din pădurile de foioase care acoperă versanţii ce descind spre malurile lacului.
Barajul are o suprafaţă de aproximativ 300, fiind cea mai mare suprafață de luciu de apă din județ. Este ideal pentru amatorii de pescuit dar şi pentru amatorii de hoinăreală prin păduri. Lacul abundă de ştiucă, biban, şalău, somn şi avat.
Totodată, lacul este de asemenea printre cele mai mari lacuri din Transilvania şi cu o adâncime între 1,5 şi 10 metri, lacul de acumulare Călineşti Oaş a fost proiectat în anul 1947 odată cu construcţia unui baraj de 16 metri înălţime şi 798 metri lungime pe râul Tur (singurul râu de munte din judeţ, ce izvorăşte din munţii Oaş).
Cadrul natural şi împrejurimile lacului sunt deosebit de atractive nu numai pentru practicanţii pescuitului de agrement şi sportiv, ci şi pentru o foarte largă categorie de turişti, unul din principalele atuuri ale lacului şi ale împrejurimilor sale fiind absenţa poluării, consecinţă benefică a gradului foarte scăzut de industrializare a zonei.
Lacul este orientat aproximativ pe direcţia est-vest şi este alimentat de râul Tur care se scurge în el. La nord este mărginit de localitatea Călinesti-Oaş, iar la sud se află un deal cu o pădure superbă. Dacă tot aţi ajuns aici merită să vizitaţi şi Casa Ţărănească din Călineşti Oaş, aflată în nordul lacului.
Investiţiile vor continua şi în viitor urmând a se finaliza următoarele: un restaurant cu terasă cu specific pescăresc, o structură plutitoare pentru agrement cu o capacitate de 150-200 persoane dotată cu piscine pentru adulţi dar şi pentru copii, un vapor de agrement cu o capacitate de 50-60 persoane şi cazare inedită pe apă, alcătuită din module plutitoare – căsuţe lacustre – cu o capacitate de cazare de 50-60 persoane.