Vezi VIDEO
Poezii pline de expresivitate si trairi intense au fost cuprinse in volumul “Aripi” al tinerei Iulia Nita, lansat astazi, 1 martie, la Colegiul Tehnic C.D. Nenitescu. In prezenta familiei, a prietenilor, dar si a fostilor colegi si profesori, artista si-a facut debutul literar cu mari emotii. Nici locul evenimentului nu a fost ales intamplator, autoarea fiind fosta eleva a acestui liceu. Pentru lansarea primului volum, Iulia Nita a pregatit si o expozitie speciala de pictura, tanara fiind studenta la Facultatea de Arte Plastice.
Un mod de a-si exprima sentimentele, asa descrie Iulia Nita experienta primelor poezii asternute pe hartie. Trairile intense din viata de zi cu zi, fie ca au fost bucurii sau dezamagiri, au facut-o pe tanara sa scrie versuri pline de expresivitate.
“Am ales sa folosesc poezia ca o terapie, pentru ca, de multe ori, seara sau intr-un moment trist sau plin de plictiseala, incercand sa fac ceva util, imi descarcam sufletul pe hartie si asa am ajuns sa scriu primele poezii. Am ales poezia pentru ca mi s-a parut cel mai simplu mod de a-mi exprima sentimentele”, a explicat tanara Iulia Nita.
Locul ales pentru a-si face debutul literar nu a fost unul intamplator, lansarea avand loc printre fostii colegi si profesori din liceu, care au incurajat-o pe tanara.
“Poezia ei oscileaza intre varsta copilului si a iubirii, a zborului. Ii doresc sa gaseasca alte modalitati de descoperire a sinelui, in si prin poezie”, a spus fosta profesoara de limba romana a autoarei, Ramona Buhai.
Tanara Iulia Nita este acum studenta a Facultatii de Arte Plastice, sectia Pictura din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare. Spune ca reuseste sa se imparta cu greu intre munca, studiile de pictura si poezie, dar deja se gandeste la cel de-al doilea volum de poezii.
Sursa: Gabriela Kuhajda