NASA a prezentat oficial capsula spatiala Orion, care va avea misiunea de a transporta astronauti, pentru prima data dupa anii 1970, dincolo de orbita terestra, pana pe planeta Marte. In fata a peste 450 de invitati si oficiali americani, NASA a prezentat oficial noua capsula, in cadrul unei ceremonii speciale, care a avut loc la Centrul Spatial Kennedy din Florida. In ciuda reducerilor de fonduri care au afectat bugetul agentiei spatiale americane, NASA a reusit sa finalizeze proiectul Orion, o capsula despre care se spune ca va deschide o noua era in explorarea spatiului.
Capsula va fi testata mai intai cu ajutorul unei misiuni fara astronauti la bord ce va avea loc in anul 2014. Orion va fi lansata pe orbita cu o racheta Delta 4 si va ajunge la o altitudine de 5.800 kilometri – o altitudine de 15 ori mai mare decat aceea la care se afla Statia Spatiala Internationala (ISS).
Dupa ce va efectua doua rotatii complete in jurul Terrei, capsula Orion va reintra in atmosfera terestra, cu o viteza de peste 38.000 de kilometri/ ora, iar specialistii de la NASA vor avea astfel sa testeze rezistenta peretilor si a scutului termic al capsulei. In urmatoarele 18 luni, inginerii de la NASA vor instala la bordul capsulei diverse dispozitive, instrumente, computere si aparate si vor monta apoi scutul termic.
Senatorul american Bill Nelson, reprezentant al statului Florida, a avut un rol crucial in acest proiect, reusind sa ii convinga pe colegii sai din Senat sa aprobe finantarea de care NASA avea nevoie pentru a construi capsula Orion, a carei denumire oficiala este Orion Multipurpose Crew Vehicle (MPCV).
NASA va avea insa nevoie de si mai multe fonduri pentru a construi lansatorul spatial, Space Launch System (SLS), o racheta asemanatoare in marime si ca design cu rachetele Saturn V folosite in timpul misiunilor spatiale din programul Apollo.
Senatorul Bill Nelson a tinut cu aceasta ocazie un discurs, in care a dezvaluit faptul ca NASA intentioneaza sa trimita capsula Orion pe Marte, in cadrul unei misiuni spatiale ce va avea loc in jurul anului 2030.
„Pana atunci, trebuie sa ne dam seama cum sa facem pentru a ajunge acolo, trebuie sa dezvoltam multe tehnologii noi, trebuie sa ne dam seama cum si unde sa facem niste escale pe drumul catre Marte. Scopul presedintelui este o misiune spre un asteroid, in jurul anului 2025. Insa stim cu totii deja ca Orion reprezinta un element crucial pentru intregul sistem spatial care ne va duce acolo, pe Marte„, a spus senatorul american Bill Nelson.
Primul zbor de testare a capsulei, Exploration Flight Test 1 (EFT-1) va avea loc in 2014. Capsula Orion va fi atasata de racheta lansatoarer SLS in 2017, iar primul zbor in jurul Lunii, cu echipaj uman la bord, va fi realizat in 2021.
Sursa: Mediafax