Vezi VIDEO
Intamplarile petrecute in doi ani si jumatate traiti in America, dar si gandurile adunate departe de casa au fost redate de catre jurnalista Viorica Parja in cea mai recenta carte intitulata „365 de ganduri”. Autoarea marturiseste ca nu a scris un simplu jurnal de calatorie, ci o carte care cuprinde trairile sale personale din aceasta perioada. Volumul a fost lansat astazi, 31 martie, in prezenta familiei si a prietenilor maramuresencei.
365 de ganduri au fost asternute in paginile celui mai recent volum semnat de catre jurnalista Viorica Parja. La al patrulea volum de calatorie lansat, autoarea surprinde o noua fata a Americii, descoperita in cea mai recenta perioada traita alaturi de fiica sa si familia acesteia.
„Sunt 365 de ganduri adunate de-a lungul a doi ani si jumatate departe de Romania, dar cu Romania draga alaturi de mine, ganduri scrise peste ocean. Nu este un jurnal de calatorie, este mai degraba un jurnal de introspectie. Cand esti departe de ai tai si de locurile in care traiesti, ai timp sa stai mai mult de vorba cu tine, ai timp sa reflectezi la ce esti tu, ce reprezinti pentru cei din jur, ce inseamna prietenii pentru tine”, a povestit autoarea cartii, Viorica Parja.
Autoarea cartii povesteste atat intamplari din viata sa, cat si fapte petrecute peste ocean, trecute prin filtrul personal. „Cartea «365 de ganduri» mi se pare, in egala masura, produsul emotiei spontane referitoare la un alt spatiu cultural pe care il intalneste, la o alta cultura, la statutul elitelor, dar si analize riguroase privind politicul, mediul social, natura, mediul. Asadar, autoarea comunica fie sensibil, fie prin notatie concisa intalnirea lumilor ce au rezonanta inauntrul sau”, a precizat profesorul universitar Carmen Darabus.
Familia, colegii, dar si numerosi prieteni ai autoarei au luat parte la lansarea volumului „365 de ganduri”. Acestia si-au aratat aprecierea fata de deschiderea cu care autoarea povesteste intamplarile petrecute peste ocean, in locul care pentru ea a inceput sa devina acasa.
„Pentru dansa, America a inceput sa insemne si acasa si ne gandim ce inseamna pentru fiecare dintre noi acasa: inseamna si locul in care ne-am nascut, inseamna si locul in care ne-am intemeiat o familie, inseamna si locul in care avem mormintele parintilor nostri, dar e si locul, poate, in care ne vedem copiii si nepotii crescand si cred ca din aceasta perspectiva si nu numai din aceasta perspectiva, America a inceput sa devina acasa”, a spus primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches.
La finalul lansarii, autoarea a oferit o sesiune de autografe pentru cei prezenti.
Sursa: Gabriela Kuhajda