În perioada 3 – 6 iulie 2018, s-a derulat în Provincia Flevoland, Olanda a treia evaluare de tipul peer review din cadrul proiectului: FoodChains 4 Europe (Lanțuri alimentare pentru Europa) unde și județul Maramureș este partener. Conceptul, des utilizat în cadrul proiectelor finanțate de programul INTERREG Europe și derulate de Biroul de Relații Externe, își propune să aducă idei inovatoare asupra unei tematici indicate de regiunea gazdă, într-un context mai puțin formal, evaluarea fiind realizată de experți din regiunile partenere din proiect.
Partenerii din Olanda au beneficiat de o astfel de evaluare, gazdele evenimentului fiind Provincia Flevoland și Universitatea de Științe Aplicate AERES. Acţiunile s-au derulat în arealele Almere, Dronten şi Lelystad pentru a evidenția diversitatea și provocările cu care se confruntă provincia în ceea ce privește lanțurile alimentare. Tema evaluării a fost ”Îmbunătățirea situației ecosistemului lanțului de aprovizionare alimentar scurt și regional”. Experții din regiunile partenere s-au concentrat pe două puncte principale: modul în care întreprinderile din sectorul alimentar și agricultură pot coopera într-un mod eficient pentru a crea lanțuri alimentare scurte și regionale și modul în care instituțiile guvernamentale și mediul academic pot sprijini în mod eficient întreprinderile din industria alimentară din întreaga provincie.
Prima partea a evaluării a fost dedicată cunoașterii situației curente din provincia Flevoland în ceea ce privește sectorul alimentar, oportunități și provocări și în acest sens, pe lângă prezentări generale ale provinciei și ale programelor de finanțare disponibile, un accent s-a pus pe prezentarea expoziției horticole internaționale FLORIADE, care va fi găzduită în anul 2022 de Almere, cel mai important oraș din provincia Flevoland. Pregătirea acestei expoziții a început deja, autoritățile locale fiind decise să promoveze multe proiecte inovative legate de tema expoziției ”Dezvoltarea orașelor verzi”.
Experților le-a fost prezentată Rețeaua Flevo Food – asociație de antreprenori care lucrează în diferite poziții din cadrul lanțurilor alimentare din provincia Flevoland, urmată de o vizită la Universitatea de Științe Aplicate AERES, atât în incintele unde studenții fac instruirea teoretică, la ferma școală, unde studenții aplică practic cunoștințele dobândite, lucrând efectiv, dar și la Centrul de Inovare ”AGRI” unde combină cercetarea, educația și antreprenoriatul.
În urma evaluării, experții din regiunile partenere din proiect, au pregătit mai multe idei și recomandări regiunii gazdă pentru a îmbunătății situația existentă, pornind de la exemple de bună practică din regiunile lor.