În continuare este depășită cota de atenție pe râul Lăpuș, la stația hidrometrică Lăpușel.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au actualizat avertizarea hidrologică. Până la miezul nopții, râul Lăpuș rămâne sub incidența codului galben hidrologic, pe sectorul situat în aval de confluența cu râul Cavnic.