Gabriel Zetea, vicepreședinte al PSD, președintele filialei Maramureș, susține că ar trebui avută și o discuție despre posibilitatea ca forțele proeuropene să aibă un candidat unic la noile alegeri prezidențiale. Adică un candidat unic susținut de majoritatea parlamentară PSD-PNL-USR-UDMR.
Întrebat la RFI România după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale dacă ar trebui luată în calcul ideea unui candidat comun al forțelor democratice proeuropene, Gabriel Zetea a răspuns: „Da, este din punctul meu de vedere absolut necesară o astfel de discuție între toate partidele care-și doresc păstrarea parcursului european al României, dar, sigur, întărind caracteristicile poporului român, cele legate de credință, cele legate de familie, cele legate de tradiții”.
În opinia sa, „un astfel de candidat care să ne reprezinte cu forță în structurile partenere europene și nord-atlantice este absolut de luat în seamă, dar mai mult decât orice, un astfel de candidat nu poate să fie instalat la Cotroceni printr-o decizie, puterea trebuie să fie câștigată la vot și de aceea, toate partidele politice europene trebuie să stea la masă, să găsească o strategie comună, pentru a izola curentele acestea suveraniste care promovează izolaționismul”.
Întrebat dacă ar susține-o pe Elena Lasconi în calitate de candidat comun, Gabriel Zetea a răspuns: „Nu știu dacă o susținem pe doamna Lasconi. Doamna Lasconi ne susține pe noi? Ne susține pe cei din PSD? Din punctul meu de vedere, vă spun, doamna Lasconi a fost un candidat extrem de slab, dar asta nu înseamnă că nu o să stăm la masă, să găsim împreună, partidele care își doresc un viitor european pentru România, o soluție în care românii să trăiască mai bine”.
Grigore G. Ciascai