Vezi VIDEO
Ti se inmoaie picioarele, inima incepe sa-ti bata cu putere si nu mai reusesti sa legi o propozitie. Sunt semnele unui blocaj emotional, cunoscut sub denumirea de “trac”. Fiecare persoana la un moment dat in viata se confrunta cu emotii puternice, greu de controlat, important este ca temerile sa fie constientizate si apoi depasite. Cele mai predispuse tracului sunt persoanele timide sau cele perfectioniste, tocmai de aceea specialistii recomanda pregatirea temeinica inainte de sustinerea unui discurs sau examen.
Persoanele care vor sa avanseze mult in planul carierei, cele care nu pot sa accepte o greseala pe plan profesional sau cele care au senzatia ca expunandu-se in public sunt dezbracate de secrete sau ironizate sunt cele mai predispuse instalarii blocajelor emotionale.
Singura cale de a scapa de trac este constientizarea problemei si cresterea stimei de sine. Primul pas este cunoasterea de sine, dupa care acceptarea, reducerea la tacere a criticii interioare si acceptarea esecului.
Totodata, sustinerea sociala are un rol important in combaterea tracului. $0 $0 “De obicei apare cand avem de vorbit in public, din cauza faptului ca nu suntem siguri pe ideile pe care vrem sa le exprimam sau dintr-o anumita timiditate.
Aceasta timorare poate fi din temperament sau poate fi invatata in familie, in anturaj”, a spus psihologul Lucia Butcure. $0 $0 Tracul apare la orice varsta. Din studii reiese, insa, ca barbatii sunt mai predispusi blocajelor emotionale.
Chiar daca pe scena se simt ca acasa, pana si actorii la inceputul carierei au suferit de trac. Prin exercitii, insa, si prin confruntarea cu temerile, acestia spun ca reusesti sa scapi de trac.
“Ar fi un gest absolut incredibil sa spui ca dom’le eu n-am avut trac in viata mea, iar daca spui ca n-ai avut emotii este deja foarte grav. Exista acest mare risc cand simti ca ti se taie picioarele, cand te ia cu ameteala si mai ales ca te lasa memoria”, a precizat actorul Paul Antoniu.
Actorii spun ca emotii au de fiecare data cand urca pe scena, dar constructive. Cu ajutorul lor reusesc de multe ori sa cucereasca publicul, insa cand se depaseste o anumita granita si nu mai pot fi controlate, sprijinul colegilor de scena este esential.
“De multe ori, in asemenea situatii partenerii se salveaza intre ei. Daca vezi ca partenerului tau ii joaca ochii in cap inseamna ca are probleme si in doua secunde trebuie sa te gandesti la o replica salvatoare”, a adaugat Antoniu.
Pentru a nu suferi un blocaj emotional, specialistii le recomanda maramuresenilor ca atunci cand au de tinut un discurs sa se pregateasca. Sa il citeasca cu voce tare in fata oglinzii, a cunoscutilor. Sa incerce sa se relaxeze, iar pentru a mai potoli bataile inimii sa inspire adanc, sa gaseasca in public expresii faciale prietenoase si sa fie cat mai naturali. De asemenea, si hazul este un ajutor de nadejde.
Sursa: Adina Timis