Primarul Doru Dăncuș a fost prezent la meciul în care Minaur a învins fără dubii vicecampioana României.
Într-un moment de sinceritate (cred), a scris apoi: „Vreau să clarific în același timp un lucru: NU este treaba primarului să plătească salariile jucătorilor, cum nu este treaba mea nici să conduc echipa sau să fac schimbări (…) cunosc provocările cu care se confruntă jucătorii și, deși nu intră în atribuțiile mele, voi face tot ce ține de mine să rezolvăm această situație. Jucătorii își vor primi banii!”. Corect. Până la un punct. Minaur a fost, este și, cel mai probabil, va rămâne echipa orașului, deci a Primăriei. Doru, fiind primarul ales de băimăreni, are obligația, mă rog, treaba, să plătească la timp salariile jucătorilor, pentru că și ei sunt angajații Primăriei. Să facă tot ce ține de el și sigur va rezolva problema. Dar să facă. Mi-a plăcut pasajul cu „nu e treaba mea să conduc echipa și să fac schimbări”. Bănuiesc că nu de schimbările jucătorilor dictate de pe banca tehnică în timpul jocului este vorba. Mai degrabă e o aluzie voalată legată de schimbarea unora dintre cei care conduc clubul. Ar fi o mare gafă, ca să nu-i spun direct prostie. La câte probleme sunt în acest moment la Minaur, rezultatele celor două echipe sunt cu mult peste așteptări.
Știu, NU e treaba primarului, dar pentru asta „responsabili” sunt cei care reușesc să mențină handbalul băimărean în topul național în pofida greutăților cu care se confruntă. Și atunci de ce să se facă schimbări? Doar pentru că așa vor niște papagali de pe margine care promit de ani buni că vor investi în club dar, de fapt, în afară de sfaturi de acest gen n-au „livrat” nimic?
Grigore G. Ciascai