Anunț important făcut de ministrul de Finanțe: spune că va pregăti o reglementare legislativă prin care firmele private vor fi obligate să majoreze salariile brute ale angajaților, după ce plata contribuțiilor sociale va trece în sarcina salariaților. Declarația a fost făcută în Comisia pentru economie din Senat. În acest fel, sumele primite de salariați în fiecare lună nu vor scădea.
„Se va introduce o normă tranzitorie care va stabili clar că salariul brut va include toată sarcina fiscală a angajatorului și să se stabilească un plafon și care să limiteze posibilitatea unui angajator de a reduce salariul pentru angajatul propriu”, a spus ministrul.
„Va fi o dispoziție legislativă prin care se va stabili ce va include tot salariul brut. El va fi practic suma tuturor celorlalte sarcini fiscale pe care le plătește un angajator pentru un angajat. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru angajat”, a precizat ministrul.
Acest lucru presupune că unele contracte de muncă vor fi modificate, mai spune ministrul Finanțelor.