Consilierul in Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Radu Mircea Popescu, a declarat ca ”totalul costurilor primelor de asigurare pentru locuintele din Romania ar fi de 145 milioane euro, iar valoarea reasigurata pentru cladiri de trei miliarde euro”, preluat de Rompres.
Potrivit proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor, adoptat, recent, de guverm, suma asigurata obligatoriu – suma asigurata ce poate fi acordata – este de 20.000 euro (echivalent lei) pentru fiecare locuinta de tip A – constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic, respectiv de 10.000 euro, pentru fiecare locuinta de tip B -constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic.
Prima obligatorie pe care o plateste proprietarul unei locuinte, in calitatea sa de asigurat, va fi de 20 euro pentru locuintele de tip A, respectiv de 10 euro pentru locuintele de tip B, urmand ca aceasta se se achite integral anual.
Conform proiectului citat, persoanele fizice si juridice care nu-si vor asigura locuintele vor fi sanctionate cu amenda de la 100 la 500 de lei.
Sursa: Ioana Osan