Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, i-a cerut astazi, 24 martie, presedintelui Asociatiei 21 decembrie 1989, revolutionarului Teodor Maries, sa renunte la greva foamei. Anastase i-a promis revolutionarului ca va face demersurile pentru adoptarea Legii lustratiei.
Revolutionarul Teodor Maries, presedintelui Asociatiei 21 decembrie 1989, aflat in cea de-a 72-a zi de greva a foamei, a fost rugat astazi de presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, sa renunte, promitandu-i ca Legea Lustratiei va intra in dezbatere in Parlamentul Romaniei.
“Va asigur ca sunt alaturi de dumneavoastra in demersul pe care il faceti pentru adoptarea cat mai rapida a Legii Lustratiei. (…) Va asigur ca voi face toate demersurile care tin de prerogativele presedintelui Camerei Deputatilor pentru ca cererile dumneavoastra sa fie finalizate cu succes”, a precizat Anastase intr-o scrisoare adresata revolutionarului.
Preseditnele Camerei Deputatilor a mai precizat ca va solicita liderilor grupurilor parlamentare si presedintilor Comisiei Juridice si Comisiei pentru Drepturile Omului sa finalizeze rapoartele necesare pentru ca Legea lustratiei sa poata intra de urgenta in dezbatere in plenul Camerei Deputatilor.
Sursa: Mediafax