In cazul cladirii din Sarasau problema e delicata din doua puncte de vedere. Pe de-o parte responsabilii de la cultura nu au dat importanta nevoii de renovare a imobilului, acesta ajungand intr-o stare avansata de degradare, iar pe de cealalta, autoritatile nu au consultat pe nimeni atunci cand s-au decis sa inceapa lucrarile de reamenajare.
“Lucrarile sunt demarate, in stadiu avansat de executie, s-au distrus componente de baza ale monumentului… Este un caz flagrant de incalcare a legislatiei privind monumentele istorice drept care se dispune sistarea imediata a lucrarilor… Faptuitorul este obligat la reconstruirea monumentului”, se arata intr-un document al Directiei pentru Cultura inaintat Prefecturii Maramures.
Cladire istorica distrusa din nestiinta
Viceprimarul din Sarasau, Norel Began a marturisit ca nu se stia ca vechea cladire este in patrimoniul national. Imobilul a fost multi ani pe post de camin cultural sau, mai precis, de sala de mese pentru ca satenii obisnuiau sa organizeze acolo nunti si inmormantari. “De doi ani a fost in paragina si nu l-a mai folosit nimeni ca risca sa cada pasta oameni.”
Alesul era foarte revoltat ca oficialii directiei pentru cultura ii ia la rost pe cei din primarie. “Mai bine lasam cladirea pana sa urnea? De ce pana n-am inceput lucrarile n-au facut nimic. Au lasat asa casa, cu geamuri sparte, parchetu’ si peretii putrezi si acum ca am facut curat s-or suparat. De la Revolutie incoace ei n-or facut nimic in afara de un pic de spoiala cu var”.
Norel Began sustine ca s-au facut fotografii inainte de inceperea lucrarilor si ca s-a respectat modelul vechi. “Am spart in interior pereti si patru stalpi de sustinere ca erau putreziti si picau jos, dar aia vin pusi la loc. Fatada o sa arate exact la fel. Cred ca vreo 5 miliarde am bagat in casa asta, iar oamenii tre’ sa aiba folos de ea”, a mai spus viceprimarul.
Control pe santierul din Sarasau
Sesizati asupra neregulilor de la Sarasau, reprezentantii guvernului in teritoriu au decis sa ia pozitie si sa descinda miercuri, 20 decembrie, in control impreuna cu specialisti de la cultura si la inspectoratul de constructii. “Riscam sa ne pierdem valorile autentice daca nu se respecta Legea patrimoniului. In schimb, nefinantarea lucrarilor risca sa conduca la distrugerea constructiilor prin uzura fizica”, a declarat subprefectul Stefan Gonczi.
Acesta crede ca ministerul culturii are rolul sa elaboreze un program, comun cu administratia locala, prin care sa suporte cheltuielile impuse de reabilitarea monumentelor istorice. “Atat elaborarea proiectelor de conservare, cat si lucrarile de executie in cazul unor asemenea edificii sunt mai mult decat pretentioase si nu pot fi lasate pe mana unor institutii nespecializate”, a incheiat Gonczi.
Nu este pentru prima oara cand prefectura trebuie sa intervina pentru aplanarea unor conflicte izbucnite intre autoritatile locale si reprezentantii Directiei pentru Cultura Maramures pe tema patrimoniului. Ambele parti se plang de lipsa banilor, iar atunci cand alesii gasesc fondurile necesare nu le convine ca altii sa le dicteze ce lucrari de renovare sa faca si ce destinatie sa dea cladirilor in care investesc.
Sursa: Larisa Tivadar