Reguli mai dure pentru porcul crescut în bătătură de românul de rând. Animalul trebuie să fie înregistrat în registrul agricol și monitorizat de medicul veterinar, în cazul în care gospodarul vrea să mai poată vinde carne. Altfel, este obligat să se limiteze la consumul propriu, au stabilit noile norme ale Agenției Sanitar-Veterinare.
Cu mai puțin de două luni înainte de sărbători, românii care cresc porci la curte au aflat că o nouă lege le interzice să își mai vândă animalele. Oamenii pot crește acum porci doar pentru consumul propriu.
ANSVSA a emis de curând noile norme privind aplicarea Legii porcului, principala prevedere referindu-se la interdicţia pusă pentru comercializarea porcilor sau a cărnii provenită de la aceștia. În plus, proprietarii de porci crescuţi în gospodărie sunt obligaţi să declare animalele la Primărie, în Registrul Agricol.
Noile reguli pentru creşterea porcilor în gospodăria ţărănească au ca bază legală Legea nr. 122/2023, cu Normele de biosecuritate aprobate prin Ordinul nr. 132/418/2023 privind aprobarea condiţiilor şi cerinţelor de biosecuritate pentru exploataţiile de creştere a porcinelor din România.
Aceste reguli, care au devenit obligatorii din 24 octombrie 2023, au fost introduse pentru a asigura siguranţa şi sănătatea animalelor, dar şi pentru a preveni răspândirea bolilor în rândul porcinelor din gospodăriile oamenilor.
Legea porcului. Normele prevăd că mişcarea porcinelor se realizează după cum urmează:
a) în exploataţia noncomercială (gospodărie) de porcine, porcii sunt crescuți exclusiv pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial și se interzice comercializarea porcilor, precum și a produselor provenite de la aceștia;
b) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform autorizată sanitar veterinar se poate efectua având ca destinaţie:
exploatații noncomerciale;
exploataţiile comerciale înregistrate sanitar-veterinar;
exploataţiile comerciale autorizate sanitar-veterinar;
abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național;
c) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform înregistrată sanitarveterinar se poate efectua având ca destinaţie:
exploatații noncomerciale;
exploataţie comercială înregistrată sanitar-veterinar;
abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44, alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național.
d) mişcarea porcilor dintr-o exploataţie comercială cu status neconform înregistrată/autorizată sanitar-veterinar se poate efectua având ca destinaţie doar abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă obținută de la aceste porcine este marcată și transportată la o unitate de procesare, pentru a fi supusă unuia dintre tratamentele relevante de atenuare a riscurilor, prevăzute în anexa VII la Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate.
Si pe ai mai mari cine-i controleaza?
Nimeni! Au impins bani seriosi ca autoritatile sa inchida ochii. Hai sictir