Plenul Senatului nu a reușit să adopte, miercuri, propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. Legea mai trebuie adoptată de Camera Deputaților pentru a putea merge la promulgare.
Două voturi au lipsit miercuri, în plenul Senatului, pentru introducerea obligativității prezentării la locul de muncă a certificatul digital privind COVID-19. Legea avea nevoie de 69 de voturi ‘pentru’ și a adunat doar 67 de voturi ‘pentru’, astfel că propunerea a picat.
Doi senatori PNL s-au abținut: George Scarlat (senator liberal de Galați) și Alexandru Nazare (senator liberal de Prahova, fost ministru de Finanțe). Dacă cei doi votau ‘pentru’, legea ar fi fost adoptată.
De asemenea, următorii senatori nu au votat deloc pentru că nu au răspuns la telefon: Ovidiu Florean (independent, ex-PNL), Ioan Cristina (PNL), Ion Iordache (PNL), George Mândruță (USR), Robert Zob (USR), Dan Ivan (USR). O parte din ei se aflau într-o călătorie cu avionul, spun surse senatoriale.
UDMR-iștii au votat pentru.
PSD și AUR au votat contra.
Proiectul merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Trist, foarte trist. Dar ce spuneti de idolul dumneavoastra, Coroiu.. era sa scriu Cristoiu?
https://ziare.com/ion-cristoiu/stiri-ion-cristoiu/radu-paraschivescu-jigniri-ion-cristoiu-renuntare-decoratie-presedinte-1707173