Seceta scumpeşte mâncarea românilor. Din toamnă, legumele vor costa mai mult. Producția de cartofi a fost grav afectată din cauza temperaturilor ridicate dar și de lipsa precipitațiilor şi se estimează că recolta din acest an va fi cu 40% mai mică decât cea de anul trecut.
Din toamnă, leguma preferată de români va fi mai scumpă. Producția de cartofi a fost afectată în această vară de temperaturile ridicate dar și de lipsa precipitațiilor, iar estimările sunt că recolta din acest an va fi cu 40% mai mică decât cea de anul trecut, atunci când de pe terenurile din România s-au recoltat 1,2 milioane de tone de cartofi.
În momentul de față, în piețe, un kilogram de cartofi se vinde cu 3 sau 4 lei, în funcție de soi.
Cartoful românesc ar urma să se scumpească cu cel puțin 20% din toamnă, spun fermierii. Și cei din import ar putea să fie mai scumpi având în vedere că sunt probleme la producție și în alte țări.