Unul dintre liberalii care şi-a exprimat public regretele este deputatul maramureşean Ioan Hoban. ”Nu sunt fericit că s-a întâmplat o treabă ca asta. Mona Muscă a fost şi este o persoană care are vizibilitate şi care a contat pentru partid. Sper ca această chestiune să nu îi afecteze drumul şi în viitor”, a spus parlamentarul.
După scandalul legat de dosarul de la CNSAS, Mona Muscă a cerut să îi fie retrasă calitatea de euro-observator. Ea şi-a cerut public scuze pentru angajamentul semnat şi a declarat că nu a crezut că acesta poate fi ”interpretat ca o colaborare cu Securitatea”.
Ulterior dezvăluirilor legate de activitatea de dinainte de ’89 a deputaţilor Mona Muscă şi Ioan Ghişe (de asemenea exclus din PNL), liberalii au cerut CNSAS ca dosarele tuturor liderilor de filiale să fie făcute publice în timp cât mai scurt.
La fel ca şi colegii săi din celelalte judeţe, preşedintele PNL Maramureş aşteaptă acum un răspuns de la forul competent. ”După ce vor fi făcute publice dosarele, vom cere probabil o analiză şi la nivelul organizaţiilor din judeţ”, a spus Cristian Anghel
Sursa: Larisa Tivadar