Deputatul PNL Florin Roman s-a arătat nemulţumit, într-o emisiune televizată, de prestaţia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, despre care susţine că îşi face bine „partea de PR”, dar nu acelaşi lucru se poate spune şi când vine vorba de a şti ce înseamnă să fii un bun manager şi să iei decizii.
„Eu mă uitam pe raportul semnat de Raed Arafat după tragedia de la Piatra Neamţ, unde, dacă vă uitaţi atent, sunt identificate 302 locaţii de unităţi spitaliceşti, fie că sunt spitale mari, fie că sunt spitale mici, fie că sunt corpuri de spital, care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. Se face foarte des o confuzie între aviz şi autorizaţia de securitate la incendiu. Ce înseamnă avizul şi ce înseamnă autorizaţia de securitate la incendiu – dacă avem un spital cu şase etaje din care sunt complet refăcute cinci etaje şi al şaselea e refăcut tot cu excepţia unei încăperi, acel spital nu are, potrivit legii, care a fost modificată după drama de la Colectiv, autorizaţie pentru securitate la incendiu. Autorizaţia pentru securitate la incendiu nu se mai eliberează decât în momentul în care este finalizată toată lucrarea din acel spital. Aviz înseamnă că, dacă ai reabilitat o secţie, două sau trei şi ele îndeplinesc din punctul de vedere al celor de la ISU condiţiile de avizare, primeşti un aviz. De ce am făcut această precizare – pentru că problemele sunt mult mai ample. De altfel, vorbim doar de câteva spitale care funcţionează cu autorizaţie de securitate la incendiu”, a declarat Florin Roman.
După părerea liderului PNL, între ministrul Vlad Voiculescu şi predecesorul său liberal Nelu Tătaru, există o „diferenţă de manager”.
„Uitaţi-vă la diferenţa de manager de ministru al Sănătăţii între Nelu Tătaru şi între domnul Vlad Voiculescu. În raportul semnat de Nelu Tătaru, unde sunt semnalate aceste deficienţe pe fiecare spital în parte, Nelu Tătaru care este un manager ştie că atunci când impui o măsură trebuie să ai şi o sursă de finanţare. Nelu Tătaru ce a făcut – Nelu Tătaru s-a dus la Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene la acea vreme, şi în baza discuţiei au semnat un acord prin care aceste instalaţii de semnalare a incendiilor să poată fi suportate din bani europeni. De ce? Pentru că ele sunt destul de costisitoare. Atunci când identifici o problemă trebuie obligatoriu să indici şi sursa de finanţare. Dacă nu ai, vorbeşti degeaba”, a argumentat Florin Roman.
Cnd a fost întrebat dacă Vlad Voiculescu nu a luat cunoştinţă despre documentul semnat de Nelu Tătaru cu Marcel Boloş, foştii miniştri din Sănătate şi Fonduri Europene, liberalul a replicat rapid:
„Nu ştiu dacă dumneavoastră cunoaşteţi acest amănunt, dar e important. Domnul Vlad Voiculescu nu lucrează nimic – dacă vine la emisiune la dumneavoastră aici, e cu consilierul de PR acolo – nu lucrează nimic în biroul domniei sale şi în tot ceea ce înseamnă activitatea de ministru, şi trebuie să recunosc că are cel mai bun om pe PR. Pentru că, dacă ne uităm la ceea ce înseamnă chestiuni măsurabile, partea de engagement pe partea de Internet, deci are cea mai mare creştere domnul Voiculescu de când este ministru al Sănătăţii dintre actualii miniştri. Partea de PR şi-o face foarte, foarte bine, numai că a fi ministru înseamnă să fii manager şi să iei decizii. Or, tocmai aceste lucruri îi lipsesc, din păcate, domnului Voiculescu. Şi îi spun un lucru, degeaba se plânge. Dacă acum când are raportul în faţă, dacă acum când ştie care este sursa de finanţare nu merge la Ministerul Fondurilor Europene, la colegul dumnealui, domnul Ghinea, şi rapid să implementeze aceste măsuri…”