Lică, un tânăr în vârstă de numai 17 ani, din comuna Parva, Bistriţa-Năsăud, şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident, la peste 100 de km/h, în comuna Rodna, într-o maşină condusă de un prieten.
Tragedia s-a produs, noaptea trecută, pe DN 17D, în comuna Rodna din Bistriţa-Năsăud.
Lică se afla într-un autoturism marca Volkswagen, condus de un prieten, alături de alte două persoane, printre care şi o fată. În total, în maşină erau trei băieţi şi o fată.
La un moment dat, din cauza vitezei excesive, maşina condusă cu peste 100 de km/h de şoferul care avea permis de numai câteva luni, a derapat pe şosea şi s-a izbit violent, în lateral, de un stâlp de pe marginea drumului.
Imediat după impactul violent, şoferul şi fata, pasageră pe bancheta din spate, au reuşit să coboare din maşină, în timp ce Lică, aflat pe bancheta din spate, în partea dreaptă, dar şi tânărul aflat pe scaunul din dreapta-faţă, au rămas încarceraţi.
Live pe Facebook în loc să sune la 112, după cumplitul accident din Rodna
Imediat după accident, o tânără a intrat Live pe Facebook şi a filmat momentele cumplite cu cei doi tineri care rămăseseră încarceraţi în maşină. În timp ce tânărul aflat pe scaunul din dreapta-faţă avea picioarele blocate sub bord şi striga după ajutor, Lică, aflat pe bancheta din spate, nu a avut nicio şansă.
Ba mai mult, unul dintre tinerii care se aflau lângă maşină este filmat în timp ce spune: „Du-te mă că ăsta-i mort direct mă, ce mai”.
Pe imagini se poate observa şi şoferul, care este luat la rost de un martor: „Asta-i viteză cu care să circuli, mă?”.
La finalul înregistrării se poate auzi un bărbat care îi spune fetei, care era Live pe Facebook, să oprească înregistrarea.