Vezi GALERIE FOTO
Un inedit eveniment a avut loc in clubul Narghila din Baia Mare chiar de Ziua Femeii, 8 Martie, unde s-a organizat o licitatie de barbati in scopuri caritabile. Administratorii clubului, barmanii, frati ai acestora, dar si clienti ai localului au fost scosi la vanzare spre deliciul amatoarelor de shopping, care au avut insa un mare adversar in criza financiara, astfel incat nu au putut licita dupa pofta inimii, ci dupa grosimea portofelelor. Chiar si asa s-a strans o suma buna, care va fi donata unei asociatii de autism infiintata recent in Baia Mare.
Distractie in clubul Narghila, unde baimarencele au fost invitate sa demonstreze cat de pricepute sunt in a face cumparaturi, mai ales ca la vanzare au fost 12 tineri aratosi, glumeti si cu stare buna din Baia Mare. Administratorul localului, George Telegdi, a spus ca a dorit sa organizeze un eveniment mai special, care sa ii amuze pe clienti si care, totodata, sa ii ajute pe niste copii cu probleme. ”Nu am venit cu vedete, ci cu oameni obisnuiti. La licitatie au participat angajati ai localului”, a spus acesta.
George s-a numarat printre barbatii licitati, la fel ca si Arpi, asociatul sau. Pe lista de cumparaturi, fetele si-au mai putut trece un bodyguard, mai multi barmani, un frate de barman, un ”supervaizar” pescar, un bancher, dar si un DJ cret. Destul de timid, fiecare a incercat sa convinga ca e ”marfa de calitate”. Debutul chiar a fost in forta, pentru ca primul barbat scos la licitatie – Florin, bodyguardul – a avut parte de o surpriza din partea colegilor sai, care si l-au adjudecat rapid si fara multe vociferari.
Cand barbatii s-au mai imputinat, a inceput si agitatia in randul fetelor, astfel incat si preturile au inceput sa creasca. Nu prea mult insa, pentru ca – vorba ”bancherului” Marius – criza economica a produs efecte si in Baia Mare, ceea ce a scazut pretul la barbati. Si, totusi, a fost un caz in care o tanara nu s-a multumit cu un barbat si a licitat pentru doi, iar unul – tocmai administratorul localului – a ajuns sa valoreze cat trei barbati la un loc, pentru ca a fost ”cumparat” cu 320 de lei, suma care a facut sa salte donatia pentru scoala de autism din Baia Mare.
Sursa: Meda Muntean