Reprezentantii maramureseni ai PSD nu s-au prea inghesuit sa faca declaratii dupa anuntarea rezultatelor de la alegerile europarlamentare, motivul principal fiind scorul scazut pe care l-au inregistrat social-democratii in multe localitati ale judetului, mai ales in cele reprezentantive – cum sunt municipiile Baia Mare si Sighet.
Liderul PSD Baia Mare, Mircea Dolha, a declarat, marti, ca ”scorul PSD nu a fost unul bun”, dar a precizat ca pana la alegerile locale de anul viitor partidul va reusi sa se regrupeze si sa scoata un rezultat mai bun. La europarlamentare, PSD a reusit in Baia Mare un modest 14,88%, fiind in urma PD cu 5 procente si aproape la egalitate cu PNL.
Mircea Dolha a mai declarat ca nu este necesara convocarea unui congres national extraordinar al partidului, asa cum a cerut presedintele onorific al PSD, Ion Iliescu. El a mai adaugat ca spera ca ”batranetea nu il afecteaza pe domnul Iliescu asa cum s-a intamplat in cazul lui Vadim Tudor”.
”Asemenea decizii trebuie luate la rece, nu la cald”, a spus liderul social-democrat. El a mai declarat ca nu sunt necesare sanctiuni, chiar daca scorurile electorale nu au fost dintre cele mai bune in Maramures.
La alegerile europarlamentare, PSD a obtinut in judet un rezultat de 20,61%, fiind a doua formatiune politica ca numar de voturi valabil exprimate.
Foto: Mircea Dolha, lider PSD Baia Mare (c) eMM.ro
Sursa: Meda Muntean