Liderul Sindicatului Liber din Invatmant (SLI) Maramures, Liviu Marian Pop, a facut primele comentarii referitoare la ”situatia de la Sighetu Marmatiei”, unde dupa examenul de bacalaureat de la Grupul Scolar pentru Industrie Mica si Servicii a fost pornita o ancheta DNA, in cauza existand suspiciuni de fraudare a examenului.
Liderul sindical al dascalilor maramureseni a aratat ca nu este de acord ca toti colegii sai sa fie facuti ”hoti si spagari”, insa a cerut demararea unei anchete ministeriale la ISJ Maramures si liceul particular ”George Pop de Basesti” Ulmeni.
”Sindicatul noastru nu este adeptul a principiului de a se «ascunde gunoiul sub pres», dar nu poate fi de acord cu culpabilizarea colectiva a dascalilor acestui judet, care au fost etichetati ca fiind «hoti si spagari». Sindicatul Liber din Invatamant Maramures admite ca au fost cazuri punctuale in care membrii comisiilor, profesorii evaluatori si supraveghetorii au avut un comportament imoral si nedemn, permitand anumitor elevi sa obtina note nemeritat de mari si solicita Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului precum si organelor abilitate ale statului, sa demareze urgent verificari, iar cei care vor fi gasiti vinovati sa fie aspru sanctionati”, a precizat Liviu Marian Pop.
Presedintele SLI Maramures a mai aratat ca sindicatul din care face parte se delimiteaza de profesorii care ”se preteaza la astfel de fapte reprobabile si lupta pentru apararea drepturilor celor care isi indeplinesc cu profesionalism si demnitate datoria de dascal”.
Liderul sindical a cerut ministerului educatiei sa verifice componenta comisiilor de bacalaureat din Maramures in ultimii trei ani si sa se efectueze un control la liceul particular din Ulmeni, inclusiv la filialele acestuia. De asemenea, Liviu Marian Pop a solicitat ISJ Maramures sa verifice procesul instructiv educativ la ”George Pop de Basesti” si sa comunice o pozitie publica dupa ancheta, iar ARACIP – institutia statului care acrediteaza unitatile de invatamant din Romania – sa revada procesul de acreditare si verificare a liceului.
Presedintele SLI Maramures a mai cerut public conducerii Liceului ”George Pop de Basesti” sa prezinte o explicatie dupa finalizarea anchetei de catre procurorii anticoruptie. ”Se naste intrebarea daca asa vrem sa arate alternativa particulara a invatamantului preuniversitar. Pacat ca ISJ Maramures si Ministerul Educatiei nu au fost in stare sa faca ordine in organizarea acestui bacalaureat si e nevoie de alte institutii care sa faca asa ceva”, si-a exprimat regretul Liviu Marian Pop.
Ca o reactie la cele intamplate la bac-ul din Maramures, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant a a solicitat Presedintelui Romaniei si partidelor politice sa urgenteze elaborarea Strategiei pentru educatie si pachetul legislativ al educatiei.
CITESTE SI:
Sursa: M.M.