Duminică dimineața, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Târgu Jiu, joc din cadrul etapei a 23-a din Liga Florilor MOL. Meciul s-a încheiat la egalitate, 28-28, cu ambele grupări având șansa victoriei pe final, dar fiecare dintre ele a ratat ultimul atac. Târgu Jiu are un meci cu Galați etapa ce vine și cu o victorie scapă de orice griji. Minaur va merge la Cisnădie, epoi are meci acasă cu Zalău și încheie povestea acestui sezon în deplasare cu Râmnicu Vâlcea.
Târgu Jiu a jucat mai bine în prima repriză, a condus mai tot timpul, ba chiar a ajuns la un moment dat să aibă patru goluri avans: 10-14 (27). Ne-am revenit pe finalul primei părți, când am marcat de trei ori, profitând și de superioritățile numerice, astfel că la cabine s-a intrat cu 13-14. După reluare, Minaur a avut inițiativa, s-a apărat mai bine și a marcat destul de des: 17-16 (37), 24-20 (47), 26-24 (51). Oaspetele au egalat la 26, apoi Vujovic a marcat din 7m. Ciolan a punctat și ea, pentru că Vujovic să fie sigură din nou de la 7m. Pavlovic a egalat la 28, iar mai apoi, timp de aproape șatru minute și jumătate nu se mai înscrie niciun gol.
CS Minaur Baia Mare – CSM Târgu Jiu: 28-28 (13-14)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 500 spectatori
Arbitri: Marian Babău (București) – Alexandru Roibu (Ploiești). Observator: Bogdan Anton (Iași)
Aruncări de la 7m: 6-3 (transformate: 5-3; a ratat Tănasie). Minute de eliminare: 8-12 (Cavlovic, Popesci 2, Ujkic / Chiricuță, Pușcaș, Pavlovic, Coteț 2, Pal)
CS Minaur: Amra Pandzic (12 intervenții), Cristina Enache – Ana Maria Tănasie 6 (unul din 7m), Andreea Popa 6 (2 din 7m), Dijana Ujkic 5, Sanja Vujovic 4 (2 din 7m), Magda Cazanga 3, Oana Borș 1, Aleksandra Zych 1, Anca Mițicuș 1, Aleksandra Vukajlovic 1, Raluca Tudor, Luciana Popescu, Andreea Țîrle, Itana Cavlovic. Nu a jucat: Eva Kerekes. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu
CSM Tg. Jiu: Ekaterina Dzhukeva (13 intervenții), Elena Marica-Bercu, Cristina Popovici – Angela Pușcaș 9 (2 din 7m), Ana Ciolan 6, Katarina Pavlovic 6, Sabine Klimek 3, Florența Ilie 2, Oana Bucă 2 (unul din 7m), Bianca Chiriță, Florina Trică, Mirabela Coteț, Andreea Chiricuță, Mădălina Ceandani Ragea Pal, Cristina Boian. Antrenori: Liviu Andrieș, Andrei Enache, Grigore Albici
Declarații după meci
Andrei Popescu (antrenor Minaur): “A fost un meci pe care l-am simțit destul de greu. Ele s-au dus în față în prima repriză la 3-4 goluri, apoi ne-am revenit, pentru ca în repriza a doua să mergem noi la 3-4 goluri. Am mers pe final de la egal la egal și chiar am avut un atac pe care puteam să-l transformăm în gol. Puteau și ele pe final să înscrie, dar n-am mai ajuns să arunce la poartă, ceea ce înseamnă că ne-am apărat bine. Trebuie să ne concentrăm pe ultimele trei etape, să ne menținem pe locul 7.”
Dijana Ujkic (jucătoare Minaur): “A fost un meci greu, în care n-am început bine și a trebuit să luptăm și să ne revenim. Ne-am apărat bine, am încercat să marcăm cât mai multe goluri ușoare, dar eu sunt mândră de echipa mea și sperăm să ne descurcăm în continuare mai bine, să obținem ce se poate, pentru că ar fi prea mult să pierdem ultimele trei meciuri.”
Liviu Andrieș (antrenor Tg. Jiu): Sunt mulțumit cu egalul. Pentru noi e un punct mare ținând cont de ce ne-am propus la începutul campionatului, când toată lumea spunea că suntem o pretendentă la retrogradare. Eu cred că am arătat că prin muncă și determinare se poate face o echipă bună și fetele noastre merită să joace în Liga Florilor. Ne dorim mai multe sezonul viitor, dar să vedem pe cine putem să luăm. Sper să fim la fel de puternici ca și în acest sezon.”
Angela Pușcaș (jucătoare Tg. Jiu): “Da, se puteam și mai bine, dar am făcut câteva greșeli pe final. Prima repriză a fost mai bine, dar e bun și egalul în momentul ăsta al campionatului. Ne pregătim în continuare și sperăm să mai facem niște puncte. A fost un sezon bun pentru noi, nu se aștepta nimeni să fim aici și ne bucurăm că am ajuns până aici.”
Etapa 23
HC Dunărea Brăila – CSM București: 24-29
SCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău: 25-20
Gloria Bistrița – Gloria Buzău: 34-29
CS Minaur Baia Mare – CSM Târgu Jiu: 28-28
SCM Universitatea Craiova – Măgura Cisnădie (duminică, 19.00)
Dacia Mioveni – CSM Slatina (luni, 1 mai, 17.30, Pro Arena)
CSM Galați – Rapid București (miercuri, 3 mai, 18.00)
Clasament
CSM București – 67p (753-588) – 23
Rapid București – 55p (713-599) – 22
Gloria Bistrița – 55p (723-616) – 23
Gloria Buzău – 49p (657-611) – 23
Dunărea Brăila – 46p (657-581) – 23
SCM Rm. Vâlcea – 42p (712-664) – 23
Minaur Baia Mare – 31p (617-646) – 23
SCM Craiova – 28p (600-642) – 22
Măgura Cisnădie – 23p (607-640) – 22
CSM Tg. Jiu – 23p (571-604) – 23
Dacia Mioveni – 16p (566-622) – 22
CSM Slatina – 15p (495-596) – 22
HC Zalău – 14p (541-627) – 23
CSM Galați – 1p (508-684) – 22
Etapa 24
CSM Târgu Jiu – CSM Galați (duminică, 7 mai)
Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare (duminică, 7 mai)
HC Zalău – Universitatea Craiova (duminică, 7 mai)
CSM Slatina – SCM Râmnicu Vâlcea (duminică, 7 mai)
SCM Gloria Buzău – Dunărea Brăila (duminică, 7 mai, 17.30, Pro Arena)
Rapid București – Gloria Bistrița (miercuri, 10 mai, 17.30, Pro Arena)
CSM București – Dacia Mioveni (vineri, 12 mai, 17.30, Pro Arena)