Joi după-amiază, de la ora 18.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și SCM Gloria Buzău, joc din cadrul etapei cu numărul 21 din Liga Florilor MOL. Intrarea spectatorilor se face pe baza de abonament sau de bilet de intrare (10 lei). Biletele se pot achiziționa de la sediul clubului, miercuri și joi între orele 10.00-14.00, și în ziua meciului, de la casa de bilete a sălii, între orele 17.00-18.30.
Se întâlnesc echipele de pe locurile 4 și 7 din Liga Florilor. Buzăul a avut un start de sezon excelent, cu nouă victorii la rând, după care au apărut eșecurile, unele neprevăzute, care au dus și la schimbarea antrenorului. Gloria se bate acum pentru locurile 4-5, care duc în cupele europene. E greu de spus momentan cine se va înscrie și unde, pentru că mai sunt și jocurile din Cupa României, cert este că Buzău vizează clar un loc european.
Pe 28 noiembrie anul trecut, cele două echipe s-au întâlnit la Buzău, într-u meci pe care Minaur a fost foarte aproape să-l câștige (30-31), dar au fost mai mulți factori care au influențat negativ rezultatul final, inclusiv arbitrajul, cele două doamne care au oficiat jocul fiind ulterior suspendate pentru trei etape.
Minaur revine “la treburile interne” după ce șapte fete au fost plecate la loturile naționale. Majoritatea cu succes, pentru că am avut parte de calificări pentru turneul final mondial din luna decembrie a acestui an. Ana Maria Tănasie, Andreea Popa și Anca Mițicuș au ajutat reprezentativa României să să califice la CM, apoi Amra Pandzic și Aleksandra Vukajlovic au pus umărul pentru calificarea Sloveniei și Serbiei la turneul final. Magda Cazanga va juca și ea cu Angola la Mondiale, iar Muntenegru și Dijana Ujkic au disputat un amical cu Norvegia, echipa fiind deja calificată.
Lotul CS Minaur
Portari: 1. Cristina Enache (19/0), 21. Amra Pandzic (19/0), 71. Ioana Ugran (12/0)
Extremă stânga: 9. Ana Maria Tănasie (20/101), 10. Eva Kerekes (13/8)
Inter stânga: 25. Magda Cazanga (20/87), 13. Talita Alves Carneiro (9/10), 99. Anca Mițicuș (19/20), Raluca Tudor (20/29), 11. Sanja Vujovic (11/30)
Centru: 22. Luciana Popescu (20/53), 7. Aleksandra Vukajlovic (18/14), 70. Andreea Popa (20/64)
Inter dreapta: 18. Aleksandra Zych (4/1)
Extremă dreapta: 4. Dijana Ujkic (16/32), 30. Amalia Terciu (8/5), 55. Oana Borș (13/41); 79. Mihaela Rușneac
Pivot: 25. Itana Cavlovic (20/28), 23. Andreea Țîrle (18/12)
Antrenori: Raul Fotonea, Andrei Popescu și Daniel Apostu
Lotul SCM Gloria Buzău
Portari: 16. Ljubica Nenezic (1), 32. Raluca Kelemen (2), 43. Marta Batinovic (3)
Extrema stânga: 25. Oana Sîrb (2), 28. Alina Czeczi (32), 77. Ana Maria Iuganu (109)
Inter stânga: 13. Ioana Stancu, 21. Dziyana Ilyna (88), 31. Bianca Harabagiu (53), 88. Kristina Prkacin (6)
Extrema dreapta: 29. Maria Drăgunoiu (1), 79. Andra Moroianu (46)
Inter dreapta: 33. Natalia Vasileuskaya (19), 96. Alina Ilie (7), 14. Fanta Keita (28)
Centru: 7. Valentina Blazevic (54), 17. Carmen Stoleru (6), 30. Mădălina Zamfirescu (25)
Pivot: 4. Yaroslava Burlachenko (47), 6. Alexandra Subțirică, 83. Marija Petrovic (43)
Antrenor: Dan Anca
Etapa 21
CSM Galați – CSM București: 26-32 (meci disputat în devans)
SCM Râmnicu Vâ;cea – CSM Târgu Jiu (miercuri, 19 aprilie, 17.30). Arbitri: Adrian Manafu (București) – Daniel Pavel (Buzău). Observator: V. Dobre (București)
SCM Universitatea Craiova – Rapid București (miercuri, 19 aprilie, 18.00). Arbitri: Claudiu Ghesoiu (Ploiești) – Ionuț Tiță (București). Observator: M. Mărgărit (Ploiești)
HC Dunărea Brăila – CSM Slatina (miercuri, 19 aprilie, 18.00). Arbitri: Constantin Bălan – Ionuț Savin (Vaslui). Observator: M. State (Buzău)
CS Minaur Baia Mare – SCM Gloria Buzău (joi, 20 aprilie, 18.00). Arbitri: Alexandru Constantin (București) – Laszlo Gal (Harghita). Observator: Ion Aldica (Bistrița)
HC Zalău – Măgura Cisnădie (joi, 20 aprilie, 17.30). Arbitri: Dorinel Gurbina – Emil Stanciu (Reșița). Observator: D. Manea (București)
Gloria Bistrița – Dacia Mioveni (duminică, 23 aprilie, 16.00). Arbitri: Georgiana Lungu Murariu – Mihaela Paraschiv (Piatra Neamț). Observator: A. Ion (București)
Clasament
CSM București – 61p (689-535) – 21
Gloria Bistrița – 49p (636-533) – 20
Rapid București – 49p (648-549) – 20
Gloria Buzău – 43p (568-528) – 20
Dunărea Brăila – 40p (572-511) – 20
SCM Rm. Vâlcea – 35p (624-584) – 20
Minaur Baia Mare – 30p (536-553) – 20
SCM Craiova – 25p (552-595) – 20
Măgura Cisnădie – 22p (554-582) – 20
CSM Tg. Jiu – 22p (494-519) – 20
Dacia Mioveni – 16p (527-574) – 20
CSM Slatina – 12p (448-536) – 20
HC Zalău – 11p (473-555) – 20
CSM Galați – 1p (483-649) – 21
Etapa 22
CSM București – Gloria Bistrița (miercuri, 19 aprilie, 17.30, Pro Arena). Arbitri: Cristina Lovin (București) – Simona Stancu (Buzău). Observator. A. Stoia (București)
SCM Gloria Buzău – CSM Galați (duminică, 23 aprilie). Arbitri: Corina Constantin – Daniela Enache (București). Observator: O. Yuksel (Constanța)
Măgura Cisnădie – SCM Râmnicu Vâlcea (duminică, 23 aprilie). Arbitri: Ionuț Cazan – Gesur Suliman (București). Observator: I. Enache (Brașov)
CSM Târgu Jiu – SCM Universitatea Craiova (duminică, 23 aprilie, 14.00). Arbitri: Radu Iliescu – Doru Pascu Manea (București). Observator: V. Călina (Pitești)
CSM Slatina – HC Zalău (luni, 24 aprilie, 17.30, Pro Arena)
Dacia Mioveni – Dunărea Brăila (miercuri, 26 aprilie)
Rapid București – CS Minaur Baia Mare (miercuri, 26 aprilie)