Asociația Liga Studenților „Pintea Viteazul” – LSPV are nouă echipă care va prelua, în următorii doi ani, frâiele reprezentării studențești din Baia Mare.
Vineri, 24 septembrie, membrii Adunării Generală a Ligii Studenților “Pintea Viteazul” și-au exprimat votul și au ales un nou Birou de Conducere pentru organizație. Mandatul va dura până în februarie 2022, iar în acest timp noua echipă va fi responsabilă de activitatea organizației, care constă în principal în reprezentarea drepturilor și intereselor studenților din Baia Mare la nivel local și național, dar și implementarea de proiecte care să ofere tinerilor oportunități de dezvoltare profesională și personală.
Cei 6 tineri studenți care au preluat conducerea sunt entuziaști și motivați să asigure continuitate în munca depusă până acum de către organizație.
Structura noului de Birou de Conducere este următoarea:
- Președinte – Dragoș Bora
- Secretar General – Lorena Ungurean
- Vicepreședinte HR – Dana Melniciuc
- Vicepreședinte IT- Daniel Danci
- Vicepreședinte Proiecte – Casian Petric
- Vicepreședinte Fundraising – Fabio Tite
„Acum aproape 3 ani când am intrat în funcție, ne-am asumat o mare responsabilitate și acum, evaluând totul, ajung să spun că am dus-o cu bine până la capăt. Ne-am asumat un rol important și am fost conștienți de răspunderea enormă pe care am avut-o. Tot în această perioadă am adus titlul de ONG al anului 2019 și am organizat cel mai mare eveniment studențesc din țară în 2021. Au fost multe realizări, dar și situații mai puțin plăcute, au fost multe oportunități, dar și momente de stagnare. Cu bune cu rele am ajuns, am terminat un mandat dificil, un mandat prelungit în pandemie, un mandat după care pot spune mai tare ca niciodată: Orice e posibil!
Mulțumesc în primul rând colegilor din Biroul de Conducere, dar și studenților băimăreni, tinerilor, partenerilor instituționali, autorităților și tuturor celor cu care am interacționat în această perioadă. Poate că v-am supărat, poate că v-am dezamăgit, uneori poate v-am impresionat, dar eu sunt mândru de activitatea mea și de activitatea colegilor mei și azi predăm ștafeta. În final le mai zis mult succes celor care azi au intrat în funcție și îi rog să conștientizeze că studenții băimăreni au nevoie mai mare ca niciodată de sprijinul din partea LSPV.” – Andrei Buda, fost Secretar General al Ligii Studenților ”Pintea Viteazul”
„Liga Studenților ”Pintea Viteazul” a reușit, în cei peste 16 ani de activitate, să facă auzită vocea studenților pe care îi reprezintă și, în același timp, să militeze pentru un proces educațional corect și echitabil. Astfel, noi ne dorim să ducem mai departe această tradiție, să ne punem în practică experiența acumulată până acum și să oferim un sprijin consistent în dezvoltarea continuă a studenților din centrul nostru universitar. Pornim pe acest drum cu forțe de muncă proaspete, cu mult entuziasm și cu aspirația către noi culmi pe care reprezentarea studențească din Baia Mare o să le atingă.” – Dragoș Bora, Președinte LSPV ales.
„Evoluție, ambiție, responsabilități, dezvoltare, experiență. Aceste lucruri rezumă activitatea mea de 2 ani în cadrul asociației Liga Studenților „Pintea Viteazul”. Cine s-ar fi gândit că am să ajung până în punctul de a face parte din Biroul de Conducere? Aștept ca împreună cu restul colegilor din Biroului de Conducere să contribuim la reprezentarea studențească din Baia Mare pentru a o duce la un nivel mai înalt, iar restul surprizelor le veți afla pe parcurs. Pe această cale doresc să le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și m-au susținut până în prezent!” – Lorena Ungurean, Secretar General al Ligii Studenților „Pintea Viteazul”