Miercuri după-amiază, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și ACS HC Buzău, joc din cadrul etapei a 20-a din Liga Zimbrilor. În cele din urmă “au apărut ghioceii” pentru Minaur, care a reușit să se impună cu 25-22, după un meci extrem de dificil, decis abia în ultimele cinci minute. Am asistat și la un duel al portarilor, atât Terekhov, cât și Tcaciuc reușind o mulțime de intervenții salvatoare, chiar și în condiții de unu la unu.
Știam că Vujic nu va putea evolua, iar în dimineața meciului a apărut și absența lui Vujovic, răcit cobză. În startul meciului s-a accidentat și Robert Nagy, noroc că el a putut reintra în joc, după ce “i-au fost reparate degetele” pe loc.
Jocul începe cu o mulțime de ratări de ambele părți și cu un ghinion teribil pentru Buzogany, care scapă două mingi în poartă, deși era pe ele. Nu merge treaba, Buzău se concentrează pe ce are de făcut și ajunge să conducă la trei goluri: 5-8 (18). Revenim încet încet în joc, deși avem câteva deczii ciudate ale arbitrilor. Una a adus și niscaiva nervi: Căbuț a recuperat un balon, a plecat pe contraatac, Dumitrana îl atinge exact în momentul în care vrea să dea pasă lui Mollino pe contraatac (liber). Se consideră că Dumitrana n-a vrut… Așa și? Tot obstrucție a fost și trebuia dată eliminare, iar aceea ar fi fost a treia pentru jucătorul buzoienilor. Până la urmă, se intra la cabine cu egalitate și sperăm la lucruri bune în partea a doua.
Aceste lucruri bune nu prea apar, pentru că ratăm din orice situație, fie că e de la 9m, 7m, contraatac sau de pe semicerc. Orice aruncare din manualul jocului de handbal. Din fericire, Terekhov ne ține în joc. Buzău se duce la 13-15, apoi Minaur egalează la 15 și reușește să treacă pentru prima oară în avantaj în min. 42, prin golul marcat de Erik Pop, un tânar care crește de la meci la meci. Oaspeții conduc ultima oară cu 18-19 (46), iar ultimul egal e la 20-20 (min. 54). Până la final, Minaur înscrie de cinci ori și primește doar două goluri, aducând bucurie celor prezenți la meci.
CS Minaur Baia Mare – ACS HC Buzău: 25-22 (12-12)
Sala Polivalent “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 800 spectatori
Arbitri: Sebastian Mîrza – Cristian Nedelea (Cluj-Napoca). Observator: Ștefan Ciurea (Craiova)
Aruncări de la 7m: 8-1 (transformate: 4-1; au ratat: Kozakevych 2, Kotrc, E. Pop). Minute de eliminare: 4-12 (Teca, Mollino / Dumitrana 2, Meduric, Mitrovic, Anton, Barros)
CS Minaur: Barna Buzogany (o intervenție), Anton Terekhov (17 intervenții) – Erik Pop 6 (unul din 7m), Anderson Mollino da Silva 5, Bogdan Mănescu 3, Artem Kozakevych 3, Robert Nagy 2, Călin Căbuț 2, Milan Kotrc 2 (din 7m), Nemanja Ratkovic 1, Lucas Sabou 1 (din 7m), Viorel Fotache, Tomas Cip, Gabriel Massuca Teca. Nu au jucat: Ovidiu Ardelean și Mihai Dobra. Antrenor: Alexandru Sabou
HC Buzău: Cristian Tcaciuc (13 intervenții, a apărat și 4 de 7m), Eugen Crăciunescu – Marius Anton 8, Sergio Barros 4 (unul din 7m), Abdoulah Mane 4, Liviu Mironescu 3, Shahoo Nosrati 2, Luka Mitrovic 1, Zamfir Dumitrana, Lukas Juskenas, Petru Stroe, Bogdan Meduric, Alexandru Popa, Bogdan Păunescu. Antrenori: Gabriel Armanu, Constantin Bogdan
Declarații după meci
Bogdan Mănescu (jucător Minaur): “A fost un meci foarte greu pentru noi. Din păcate au fost și destul de multe absențe importante la noi, au fost și la ei, dar ei au venit cu un moral foarte bun după victoria de la Steaua și după un meci ușor acasă. Noi veneam după un egal, este situația care e și pe care o dorim rezolvată cât mai repede, să ne putem vedea liniștiți de joc.”
Alexandru Sabou (antrenor Minaur): “A fost un meci normal după meciurile pe care le-a făcut Buzău în ultima vreme, adică unul greu. Știam că ne așteaptă un meci greu, mai ales că la noi pe linia de 9m cam bate vântul, cu mulți accidentați. Suntem însă aici să găsim soluții și cred că le-am găsit. Eram bucuros să batem astăzi și la un sfert de gol. Sunt trei puncte și asta este cel mai important. Nu-i ușor să schimbi sistemul, mă bucur și pentru cei tineri care au intrat. Practic, avem trei puncte, restul e istorie. Și vreau să le mulțumesc acestor băieți minunați, care trec peste toate problemele și în care am mare mare încredere. Și de jucăm în cinci, în patru, ei tot la victorie să bat și nu pot decât să le mulțumesc.”
Marius Anton (jucător Buzău): “A fost un meci foarte greu pentru noi, dar știam asta încă de când am plecat de la Buzău. Noi ne-am pregătit încă de săptămâna trecută și am încercat să luăm măcat un punct aici. Suntem într-o zonă OK în clasament, dar noi vrem mai mult decât atât, vrem să urcăm de la an la an.”
Gabriel Armanu (antrenor Buzău): “Asta le-am spus și băieților, că în momentul în care am încercat să rezolvăm individual situațiile și nu în echipă, cum o făcusem în primele 52-55 de minute, n-a mai mers. Au apărut apoi două-trei greșeli neforțate și Baia Mare a profitat. Îi felicit și le doresc succes. Noi doream să câștigăm și în Baia Mare, cum am făcut-o la Steaua, dorim să câștigăm fiecare meci pe care-l avem. Astăzi, au fost mai buni ca noi, dacă scorul arată așa. Înfrângerile pot să-ți aducă și momente din care să înveți.”
Etapa a 20-a
CSM Oradea – Dinamo București: 28-38 (devans)
CS Minaur Baia Mare – ACS HC Buzău: 25-22
Steaua București – SCM Politehnica Timișoara: 42-37
CSM Vaslui – CSM Bacău 25-24
CSM Focșani – CSM Odorheiu Secuiesc 28-28
CSU Suceava – CSM Constanța (miercuri, 19.15, Pro Arena)
CSM București – Potaissa Turda (joi, 2 martie, 17.30)
Clasament
Dinamo București – 60p (754-575) – 20
Minaur Baia Mare – 46p (598-533) – 20
CSM Constanța – 44p (584-504) – 19
Steaua București – 37p (608-576) – 20
CSM Focșani – 37p (553-552) – 20
CSM București – 36p (538-518) – 19
Potaissa Turda – 29p (535-541) – 19
CSM Bacău – 26p (566-594) – 20
ACS HC Buzău – 25p (583-590) – 20
CSU Suceava – 21p (573-582) – 19
CSM Vaslui – 20p (548-607) – 20
Poli Timișoara – 19p (573-619) – 20
CSM Od. Secuiesc – 4p (562-684) – 20
CSM Oradea – 0p (554-664) – 20