Pensia pentru limită de vârstă poate fi obținută la atingerea vârstei standard de pensionare, cu condiţia îndeplinirii stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii. Totuşi, unele persoane pot ieşi la pensie cu limita de vârstă puţin mai devreme decât în mod obişnuit.
Vârsta minimă de pensionare este raportată la data nașterii. Astfel, dacă îndeplinesc și condiția stagiului de cotizare (cel minim e de 15 ani, iar cel complet – de 35 de ani), cei ce ating în 2022 vârsta standard de pensionare pot cere să iasă la pensie, potrivit avocatnet.ro.
Vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani. La femei, vârsta este de 63 de ani, de principiu, însă va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030.
În 2022, de exemplu, femeile se pot pensiona la 61 de ani trecuți în funcție de perioada anului, diferind puțin lunile.
În prezent, toate pensiile, deci și cea pentru limită de vârstă, sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Aceasta ar fi trebuit să fie înlocuită de Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar trecerea la noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru 2023.
În cazul bărbaților, lucrurile sunt simple: se vor putea pensiona în 2022 toți cei care împlinesc 65 de ani și care au îndeplinit condițiile minime de cotizare – cel puțin 15 ani munciți legal.
Vârsta standard de pensionare pentru femei, stabilită de legea pensiilor, este de 63 de ani. Dar această limită nu a fost încă atinsă, ca-n cazul bărbaților, ci crește în fiecare an, până o va atinge în 2030.
Diferit este și stagiului complet de cotizare, care, deși este tot de 35 de ani, în mod normal, el va fi atins prin eșalonare în următorii ani.
Potrivit calculelor făcute de sursa citată, se pot pensiona în perioada ianuarie-martie 2022, femeile care au 61 de ani și nouă luni cu 15 ani stagiu minim de cotizare. În lunile mai-iulie 2022, se pot pensiona femeile de 61 de ani şi 10 luni, iar în perioada septembrie-noiembrie 2022, femeile care împlinesc 61 de ani şi 11 luni, dar care au 15 ani stagiu de cotizare.