Vezi VIDEO
Pentru a face fata celor peste 100 de maramureseni care ajung zilnic la sectia de recuperare a Spitalului Judetean din Baia Mare, medicii spun ca ar mai avea nevoie de aparatura medicala. In ultima luna, patru aparate au fost inlocuite, insa restul functioneaza de aproape 40 de ani in unitatea sanitara. Personalul reuseste intr-o oarecare masura sa suplineasca lipsurile, insa, pentru a veni in sprijinul pacientilor, ar fi necesara inlocuirea echipamentelor uzate.
Trei medici din ambulator si unul de la sectia de recuperare a Spitalului Judetean trateaza zilnic peste 100 de maramureseni. Ei spun spun insa ca se confrunta cu lipsuri pe partea de hidroterapie si kinetoterapie, multe dintre aparaturi fiind vechi de 40 de ani.
“In medie avem 25-30 de pacienti la fiecare medic de recuperare. Ideal ar fi sa avem mai multe aparate. Ce mi-as dori foarte mult ar fi o trefla, o cada pentru dus subacvat, niste bai sabacvanice, aparatura pentru sala de gimnastica, acestea in primul rand si ulterior celelalte sa fie schimbate astfel incat in momentul in care au o uzura fizica sa nu mai fie utilizate in practica noastra de zi cu zi”, a spus dr. Liana Mona Medan, medic primar recuperare medicala.
Medicii de pe sectia de recuperare a Spitalului Judetean sunt totusi multumiti ca in sectie au intrat in ultima luna patru aparate folosite in terapia bolnavilor.
“Spitalul a achizitionat recent patru combine de electroterapie, laser terapie care reusesc sa ne satisfaca astfel incat sa avem la dipozitie toate mijloacele necesare recuperarii medicale”, a adaugat dr. Liana Medan.
Maramuresenii cu probleme reumatismale considera ca tratamentul este eficient, iar in urma procedurilor de care au parte in sectia de Recuperare a Spitalului Judetean se simt mult mai bine.
“La inceput foarte rau ma durea si ma doare in continuare si au inceput sa mi se umfle mainile datorita reumatismului care m-a coplesit atat de tare. Miercuri am venit la spital m-am adresat doamnei Medan si acum sunt mult, mult mai bine”, a spus Vasile Pura, un pacient venit din Ulmeni.
Printre procedurile care pot fi urmate la sectia de recuperare a Spitalului Judetean se numera gimnastica medicala, fizioterapie pentru intretinere si diverse metode de recuperarae folosite in practica de zi cu zi.
Sursa: Adina Timis