Raluca Turcan a prezentat, pe Facebook, o listă a măsurilor de igienă, după ce guvernul PNL a decis redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after-school-urilor care funcționează pe timpul verii.
Vicepremierul subliniază că „este foarte important să respectăm cu strictețe regulile sanitare”, pentru că ”virusul încă este prezent și trebuie să-i învățăm și pe cei mici să se protejeze”.
„Pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after-school-urilor am primit mii de solicitări de la părinții care nu au cu cine să-și lase copiii, pentru a merge la muncă, mai ales odată cu încheierea anului școlar, de la ONG-uri din domeniul educațional și de la mediul economic și angajații din acest sistem. Cu toții trebuie să fie sprijiniți.
Vor trebui respectate reguli de către personalul didactic și administrativ, de către copii și părinți. Fac apel către toți cei implicați în aceste activități să respecte cu strictețe normele prevăzute pentru că altfel tot efortul de până acum va fi în zadar!”, a zis Raluca Turcan.