Premierul Victor Ponta a anuntat ca astazi, 3 august, se va intalni cu membrii cabinetului sau pentru a lua masurile masurile executive necesare pentru punerea in aplicare a solicitarilor venite din partea Curtii Constitutionale. El a precizat ca, incepand cu ora 12.00, se vor derula discutii cu reprezentantii institutiilor responsabile in actualizarea listelor electorale si a dat asigurari ca “va fi realizat acest proces in deplina transparenta si legalitate”.
Oficialii Guvernului au aratat, intr-un comunicat remis presei, ca s-a luat act act de anuntul Curtii Constitutionale privind referendumul desfasurat pe 29 iulie iar amanarea unei decizii pana in 12 septembrie este considerata corecta.
“Respectam optiunile tuturor romanilor si asiguram partenerii nostri externi, ca si pana acum, ca in Romania statul de drept si independenta institutiilor democratice nu sunt afectate de disputele cu caracter politic. De altfel, Guvernul Romaniei se va abtine, in perioada urmatoare, de la orice forma de comentariu politic referitor la acesta decizie, pentru a nu interfera in niciun fel in decizia care trebuie sa fie luata, in septembrie, de catre Curtea Constitutionala”, s-a mentionat in documentul semnat de Ponta.
Reprezentantii Curtii Constitutionale au aratat ieri ca, avand in vedere datele contradictorii primite legat de numarul alegatorilor prezenti in listele electorale permanente amana o decizie legata de validarea sau invalidarea referendumului, pana dupa o analiza acestor listelor cu votanti folosite in vederea consultarii publice privind demiterea presedintelui Romaniei.
Sursa: Larisa Cordea